Reacția lui Donald Trump după ce a aflat că a murit prima sa soție, Ivana, cu care are trei copii

Donald si Ivana Trump
Profimedia

Ivana Trump, prima soţie a fostului preşedinte american şi mama a trei dintre copiii săi, a decedat la vârsta de 73 de ani, a anunţat joi miliardarul republican, relatează AFP.

"Sunt foarte trist să-i anunţ pe toţi cei care au iubit-o, şi au fost mulţi, că Ivana Trump a murit la ea acasă în New York", a scris Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social, fără a preciza cauza decesului.

Fostul lider de la Casa Albă a salutat viaţa "formidabilă" a acestei foste schioare de fond şi model de origine cehă, care i-a fost soţie din 1977 până în 1992, potrvit Agerpres.

"Mândria şi bucuria sa au venit de la cei trei copii ai săi, Donald Jr, Ivanka şi Eric", a dat asigurări fostul preşedinte american.

"Mama noastră a fost o femeie incredibilă", a subliniat familia Trump într-un comunicat, citat de mai multe mass-media americane. "Ea a fugit de comunism şi a adoptat această ţară", au subliniat ei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

În octombrie 2017, la câteva luni de la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, Ivana Trump a publicat "Raising Trump", o carte în care a povestit că i-a învăţat pe copiii săi "valoarea banilor, să nu mintă, să nu înşele, să nu fure, respectul pentru alţii".

După Ivana, Donald Trump s-a căsătorit cu actriţa Marla Maples, cu care a avut o a doua fiică, Tiffany. El este căsătorit din 2005 cu Melania Trump, mama lui Barron, în vârstă de 16 ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.