Răspuns necruțător al Ucrainei după ce Rusia a lansat un atac aerian de amploare. Trei copii au fost uciși | VIDEO

rachete ucrainene
Getty

Rusia a lansat, vineri, cel mai mare atac aerian de la începutul războiului. Zeci de civili au fost uciși și peste 160 răniți în toate marile orașe ucrainene.

Răspunsul armatei ucrainene a venit sâmbătă, când două regiuni ruseşti de la graniţă au fost bombardate, informează AFP, citată de Agerpres. Patru persoane, între care trei copii, au murit în atacurile lansate de forțele Kievului, au anunțat autoritățile locale.

"Doi copii", ale căror vârste nu au fost precizate, au fost ucişi în centrul oraşului Belgorod, a anunțat, pe Telegram, guvernatorul local Viacheslav Gladkov. Acesta a precizat că atacul s-a soldat, de asemenea, cu răniţi.

Anterior, el a anunţat că într-un atac lansat în cursul nopţii asupra unei clădiri rezidenţiale a fost ucis un bărbat şi alte patru persoane au fost rănite.

Sistemul de alimentare cu apă al oraşului a fost, de asemenea, deteriorat, a spus Viacheslav Gladkov.

Citește și
Martin Wijnen
Comandantul armatei olandeze își avertizează țara să se pregătească pentru un război cu Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În regiunea Briansk, care se învecinează şi cu Ucraina, satele Kister şi Borchevo au fost bombardate, ceea ce a cauzat moartea "unui copil născut în 2014", potrivit guvernatorului Aleksandr Bogomaz.

Ucraina lansează în mod constant lovituri în Rusia, în special în regiuni foarte apropiate de teritoriul său.

Ministerul rus al Apărării a declarat că sistemele de apărare antiaeriană au distrus 13 rachete deasupra regiunii Briansk.

Instituția a anunţat, de asemenea, că 32 de drone ucrainene au fost neutralizate în total în regiunile Briansk, Kursk şi Orel, la nord de graniţa cu Ucraina, precum şi în Moscova.

Belgorod se află la 80 km nord de oraşul ucrainean Harkov, care a fost puternic lovit de forţele ruse vineri dimineaţa, potrivit autorităţilor ucrainene.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Rusia a lansat cel mai amplu atac aerian de la începutul războiului. Sunt zeci de morți în toate marile orașe ale Ucrainei
Rusia a lansat cel mai amplu atac aerian de la începutul războiului. Sunt zeci de morți în toate marile orașe ale Ucrainei

Sunt 31 de civili morți și peste 160 răniți în toate marile orașe ucrainene, după ce Rusia a lansat cel mai amplu baraj de rachete și drone de la izbucnirea războiului.

Comandantul armatei olandeze își avertizează țara să se pregătească pentru un război cu Rusia
Comandantul armatei olandeze își avertizează țara să se pregătească pentru un război cu Rusia

Atât armata olandeză, cât şi societatea în ansamblu trebuie să se pregătească pentru un eventual război cu Rusia, a declarat generalul-locotenent Martin Wijnen, comandantul armatei regale batave.

 

Rusia, acuzată de noi crime de război. VIDEO șocant cu presupusa execuție a 3 soldați ucraineni prizonieri
Rusia, acuzată de noi crime de război. VIDEO șocant cu presupusa execuție a 3 soldați ucraineni prizonieri

Ucraina a deschis o anchetă pentru crime de război în cazul unei presupuse execuţii de către forţele ruse a trei prizonieri de război ucraineni, a anunţat oficial procuratura generală.

Rusia amenință Armenia:
Rusia amenință Armenia: "Aprofundarea interacţiunii cu NATO duce la pierderea suveranităţii"

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat, într-un interviu publicat, joi, de agenţia oficială rusă TASS, că Armenia trebuie să înţeleagă că aprofundarea cooperării cu NATO îi afectează suveranitatea.

Scandal mare în Rusia. Un rapper rus a fost încarcerat, iar câteva vedete și-au cerut scuze pentru o petrecere erotică. FOTO
Scandal mare în Rusia. Un rapper rus a fost încarcerat, iar câteva vedete și-au cerut scuze pentru o petrecere erotică. FOTO

Un rapper rus a fost încarcerat, iar câteva vedete din Rusia au fost nevoite să își ceară scuze în urma scandalului provocat de o petrecere cu tematica "aproape gol", organizată într-un club de noapte din Moscova.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.