Papa Francisc va conduce rugăciunea “Îngerul Domnului” din spitalul unde este internat

Papa Francisc
Getty

Papa Francisc, operat săptămâna trecută la colon, va conduce duminică rugăciunea “Îngerul Domnului” nu din Piaţa San Pietro, ci de la etajul 10 al spitalului în care este internat.

“Ziua Papei Francisc a fost liniştită, cu aşteptatul parcurs clinic. Analizele sângelui sunt satisfăcătoare şi urmează curele prescrise. a început să reia încetul cu încetul activitatea şi continuă să facă mişcare pe coridorul apartamentului din spital”, a declarat Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, potrivit News.ro

În cursul după-amiezii de vineri, papa a celebrat Sfânta Liturghie în capela privată a apartamentului din spital, iar în cursul serii a luat cina împreună cu cei care îi acordă asistenţă medicală în aceste zile de spitalizare.

După operaţia de trei ore la colon, realizată sub anestezie generală duminica trecută, medicii au decis o perioadă de spitalizare a papei de vreo şapte zile.

Duminică, papa va recita rugăciunea ”Îngerul Domnului” nu din Piaţa Sfântul Petru, ci de la etajul 10 al Spitalului ”Agostino Gemelli” din Roma.

Citește și
Papa Francisc se simte bine după operație. Ce afecțiune avea Suveranul Pontif
Papa Francisc se simte bine după operație. Ce afecțiune avea Suveranul Pontif
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În ce stare este Papa Francisc, după operația la colon. ”A avut un episod febril
În ce stare este Papa Francisc, după operația la colon. ”A avut un episod febril"

Papa Francisc, operat duminică la colon, a avut "un episod febril" miercuri seară, însă analizele sale efectuate joi nu au dezvăluit anomalii deosebite, potrivit unui buletin medical publicat de Sfântul Scaun.

Papa Francisc se simte bine după operație. Ce afecțiune avea Suveranul Pontif
Papa Francisc se simte bine după operație. Ce afecțiune avea Suveranul Pontif

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a fost supus cu succes unei intervenţii chirurgicale la colon, într-un spital din Roma, a transmis Vaticanul.

Papa Francisc a fost internat pentru o
Papa Francisc a fost internat pentru o "operaţie programată" la colon

Papa Francisc a fost internat duminică după-amiază într-un spital din Roma pentru o "operaţie programată" la colon, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.