ONU cere Israelului să pună capăt „crimelor ilegale” ale palestinienilor în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est

armata israel, soldati israel
Pro TV

ONU îndeamnă joi Israelul ”să pună capăt omuciderilor ilegale” ale populaţiei palestiniene în Cisiordania ocupată, după ce 300 de palestinieni - inclusiv 79 de copii - au fost ucişi între 7 și 27 decembrie în acest teritoriu şi în Ierusalimul de Est.

ONU publică un raport - consacrat situaţiei drepturilor omului în Cisiordania ocupată şi Ierusalimul de Est anexat în perioada 7 octombrie-20 noiembrie - în care denunţă o deteriorare rapidă a drepturilor omului în această regiune.

”Recursul la tactici militare şi la armament în contexte de menţinerea ordinii, folosirea unei forţe ne-necesare şi disproporţionate şi aplicarea unor restricţii de mişcare lărgite, arbitrare şi discriminatorii împotriva palestinienilor sunt extrem de îngrijorătoare”, denunţă într-un comunicat Înaltul Comisar ONU al Drepturilor Omului Volker Türk, potrivit AFP.

”Intensitatea violenţei şi reprimarea este de nemaivăzut de ani de zile”, denunţă el.

Autorii raportului cer o încetare imediată a folosirii armemntului şi mijloacelor militare în cadrul operaţiunilor de menţinerea ordinii, sfârşitul detenţiilor arbitrare, relelor tratamente la care sunt supuşi palestinienii şi o ridicare a restrciţiilor discriminatorii.

Citește și
razboi israel hamas, gaza
Armata israeliană: O biserică lovită, nouă soldaţi răniţi în Israel de tiruri dinspre Liban
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Creștere puternică a atacurilor coloniștilor”

În perioada analizată, în raport se arată o ”creştere puternică” a atacurilor aeriene şi incursiunilor în tabere de refugiaţi şi în alte zone dens populate, care au cauzat ”morţi, răniţi şi numeroase pagube” infrastructurilor civile.

În săptămânile de după 7 octombrie, în raport se relevă o ”creştere puternică a atacurilor coloniştilor”, ”atacuri armate, incendieri intenţionate ale unor case şi vehicule şi scoaterea in rădăcină a unor arbori”.

Înaltul Comisar ONU al Drepturilor Omului Volker Türk cere Israelului ”să ia măsuri imediate, clare şi eficiente pentru a pune capăt violenţei coloniştilor împotriva populaţie palestiniene, să ancheteze toate incidentele violente implicând colonişti şi forţe de securitate israeliene, în vederea sigurării protecţiei eficiente a comunităţilor palestiniene de oice formă de mutare forţată şi să asigure că revenirea pe pământurile lor a comunităţilor de păstori deplasate din cauza atacurilor armate ale coloniştilor”.

Dintre cei 300 de plaestinieni ucişi de la 7 octombrie la 27 decembrie, ”forţele de securitate israeliene au ucis cel puţin 291 de palestinieni, coloniştii au ucis opt, iar un palestinian a fost omorât die de către forţe de securitate, fie de către colonişti”, se precizează în raport.

Înainte de 7 octombrie, potrivit aceleiaşi surse, 200 de palestinieni au fost ucişi în zonă în cursul lui 2023 - cel mai mare număr în decurs de zece luni din 2005 încoace, de când ONU a început să înregistreze aceste crime, informează News.ro.

Volker Türk cere Israelului să acorde acces în ţară biroului său, care este pregătit, subliniază, el să întocmească un raport asemănător cu privire la atacurile de la 7 octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Papa Francisc, apel la rugăciune pentru pace: „pentru Ucraina martirizată şi pentru poporul din Israel şi Palestina”
Papa Francisc, apel la rugăciune pentru pace: „pentru Ucraina martirizată şi pentru poporul din Israel şi Palestina”

Papa Francisc le-a cerut miercuri enoriaşilor să se roage pentru încetarea războaielor şi a declarat că "războiul este un rău", în timpul audienţei generale de la Vatican, transmite EFE.

Armata israeliană: O biserică lovită, nouă soldaţi răniţi în Israel de tiruri dinspre Liban
Armata israeliană: O biserică lovită, nouă soldaţi răniţi în Israel de tiruri dinspre Liban

Armata israeliană a anunţat marţi că nouă dintre soldaţii săi şi un civil au fost răniţi de tiruri cu rachete ale Hezbollahului libanez, dintre care una a lovit o biserică dintr-un sat arab din nordul Israelului.

Armata israeliană anunţă că 152 de militari au fost ucişi în Războiul din Fâşia Gaza
Armata israeliană anunţă că 152 de militari au fost ucişi în Războiul din Fâşia Gaza

În total 152 de militari israelieni au fost ucişi în Fâşia Gaza, de la începutul războiului împotriva Hamas, după atacul sângeros de la 7 octombrie în Israel, anunţă duminică armata israeliană.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.