Milioane de francezi protestează în stradă împotriva creșterii vârstei de pensionare la 64 de ani. Violențe la Paris VIDEO

proteste
Profimedia

Peste un milion de persoane au protestat în întreaga Franţă, dintre care 80.000 la Paris, împotriva unui proiect de reformă a sistemului de pensii ce prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, a anunţat ministerul francez de interne.  

Secretarul general al CGT, Philippe Martinez, a estimat la "peste două milioane" numărul manifestanţilor din întreaga Franţă.

Numeroase organizaţii sindicale i-au îndemnat pe francezi să protesteze faţă de un proiect guvernamental de reformare a pensionării care creşte vârsta de pensionare la 64 de ani până în 2030.

Peste 200 de manifestaţii au avut loc la Paris şi în regiuni, majoritatea paşnice. Unele ciocniri, tensiuni sau pagube au fost raportate la Paris, Lyon (est) şi Rennes (vest).

Citește și
proteste, Paris, kurzi
Proteste violente în Paris, după atacul terorist, soldat cu moartea a 3 kurzi: ”Noi suntem cu toţii PKK”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Datele prezentate de către autorităţi atestă o mobilizare foarte importantă - 36.000 de persoane au defilat la Toulouse, 26.000 la Marsilia, 25.000 la Nantes, 23.000 la Lyon, 19.000 la Clermont-Ferrand şi 15.000 la Montpellier.

În afară de manifestaţii, au avut loc greve - în transport, educaţie, rafinării şi ale funcţionarilor publici.

Sindicaliștii spun că e doar începutul 

Provocarea pentru sindicate este să transforme opoziţia faţă de această reformă, precum şi nemulţumirea faţă de criza costului vieţii, într-un protest de amploare care ar putea forţa eventual guvernul să schimbe direcţia. Liderii sindicali, care ar urma să anunţe noi greve şi proteste, spun că ziua de joi a fost doar începutul.

Emmanuel Macron, a cărui reformă a pensiilor reprezintă un proiect crucial al celui de-al doilea mandat, pentru care s-a angajat încă din campania primului mandat, joacă mare: partidul său, care nu dispune de majoritate în Adunarea Naţională, ar putea fi fragilizat dacă mişcarea este profundă şi de durată.

Acest test politic pentru preşedinte intervine într-un context economic şi social tensionat. Francezii suferă efectele unei inflaţii ridicate, de 5,2% în medie în 2022, într-o ţară care a fost zguduită în timpul primului mandat al lui Emmanuel Macron de demonstraţiile "Vestelor galbene" împotriva vieţii scumpe.

Franța are una din cele mai mici vârste de pensionare

Şeful statului a ieşit din tăcerea sa cu privire la această reformă, joi, la Barcelona - unde a mers în cadrul unui summit franco-spaniol - şi unde a spus că speră ca manifestaţiile în desfăşurare în Franţa să aibă loc "fără excese", apărând totodată un proiect care, în opinia sa, a fost deja "validat democratic".

Franţa este una dintre ţările europene în care vârsta legală de pensionare este cea mai mică, fără ca sistemele de pensii să fie complet comparabile.

Guvernul a ales să majoreze vârsta de pensionare pentru a răspunde deteriorării financiare a fondurilor de pensii şi îmbătrânirii populaţiei. El îşi apără proiectul prezentându-l drept "furnizor de progres social", în special prin revalorizarea pensiilor mici.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Proteste pro-ruse în Germania. Protestatarii cer ca Berlinul să-și reconsidere sprijinul pentru Ucraina
Proteste pro-ruse în Germania. Protestatarii cer ca Berlinul să-și reconsidere sprijinul pentru Ucraina

Oamenii au defilat în orașul german Köln, pentru a îndemna guvernul local să facă pace cu Rusia, scrie Sky News.

Proteste violente în Paris, după atacul terorist, soldat cu moartea a 3 kurzi: ”Noi suntem cu toţii PKK”
Proteste violente în Paris, după atacul terorist, soldat cu moartea a 3 kurzi: ”Noi suntem cu toţii PKK”

Sute de oameni au ieșit pe străzile din Paris, sâmbătă, pentru a protesta după ce un bărbat de naţionalitate franceză a ucis trei kurzi și a rănit alți trei, vineri, la un centru kurd din capitala franceză.  

Proteste la Paris în jurul scenei atacului armat. Ministru de Interne: „Evident că a vrut să atace străinii”
Proteste la Paris în jurul scenei atacului armat. Ministru de Interne: „Evident că a vrut să atace străinii”

Tensiunea creştea vineri, la Paris, în apropierea locului unui atac armat, la Paris, pe rue d'Enghien, soldat cu trei morţi, unde sunt prezente numeroase persoane, care au aruncat cu bidoane şi proiectile împotriva forţelor de ordine, scrie Le Figaro.

Proteste în Kosovo. Mii de etnici sârbi au ieșit în stradă pentru a cere guvernului să își retragă poliția din nordul țării
Proteste în Kosovo. Mii de etnici sârbi au ieșit în stradă pentru a cere guvernului să își retragă poliția din nordul țării

Mii de etnici sârbi din Kosovo au ieşit ieri din nou în stradă. Ei cer guvernului să-şi retragă poliţia din nordul ţării, unde multe localități sunt divizate între minoritatea sârbă şi majoritatea de etnie albaneză.

Proteste violente la Salonic şi Atena, după ce un băiat rrom a fost împuşcat de poliţie. GALERIE FOTO
Proteste violente la Salonic şi Atena, după ce un băiat rrom a fost împuşcat de poliţie. GALERIE FOTO

Membri ai comunităţii rrome din Grecia au ieşit, marţi, pe străzile din Salonic pentru a protesta după ce un băiat rrom de 16 ani a fost împuşcat de un ofiţer de poliţie care îl urmărea pentru un presupus furt de benzină.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.