Liderul stângii extreme din Norvegia a demisionat după ce a fost prins furând ochelari de soare

Bjornar Moxnes
Facebook/Bjørnar Moxnes

Liderul stângii extreme din Norvegia, deputatul Bjornar Moxnes, a demisionat de la conducerea partidului său după ce a fost prins furând ochelari de soare de marcă dintr-un magazin de pe aeroportul din Oslo, potrivit Agerpres, care citează AFP.

"Am făcut o mare greşeală şi am înrăutăţit lucrurile prin modul în care am gestionat situaţia după aceea", a scris Moxnes pe pagina sa de Facebook. "Îmi pare foarte rău şi vreau să-mi cer scuze", a adăugat el.

Pe 30 iunie, Moxnes a declarat că a fost amendat cu 3.000 de coroane (250 de euro) pentru că a luat, fără a plăti, ochelari de soare Hugo Boss, în valoare de 1.199 de coroane (aproximativ 100 de euro), de la un magazin duty-free de pe aeroportul din Oslo cu două săptămâni mai devreme.

Politicianul în vârstă de 41 de ani a invocat o neglijenţă, dar şi-a modificat versiunea de mai multe ori din cauza dezvăluirilor din jurul acestui episod surprins de camerele CCTV, care par să submineze ipoteza unei scăpări.

Citește și
avioane de luptă F-16
Norvegia anunţă că a finalizat vânzarea a 32 dintre avioanele sale F-16 către România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În prezent în concediu medical, Moxnes renunţă la poziţia sa de lider al partidului de opoziţie Rodt (Roşu), pe care îl conducea de 11 ani şi pe care l-a ajutat să se dezvolte până la punctul în care a câştigat şapte locuri în Parlament la alegerile legislative din 2021.

Conform regulilor în vigoare în Norvegia, este imposibil să renunţi la funcţiile elective, cum ar fi cea de membru al Parlamentului, în timpul unui mandat.

Până atunci, numărul doi al partidului, Marie Sneve Martinussen, în vârstă de 37 de ani, preia temporar frâiele formaţiunii politice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Afacerea după un model norvegian, dezvoltată în Alba. Ce au făcut pe un lac șase producători de pește
Afacerea după un model norvegian, dezvoltată în Alba. Ce au făcut pe un lac șase producători de pește

Am prins gustul peștelui, iar asta se vede și în numărul mare de păstrăvării înființate în ultimii ani. Avem peste 200, grație și fondurilor europene, cu care au fost dezvoltate, multe dintre ele.

Norvegia anunţă că a finalizat vânzarea a 32 dintre avioanele sale F-16 către România
Norvegia anunţă că a finalizat vânzarea a 32 dintre avioanele sale F-16 către România

Norvegia a anunţat joi că a finalizat vânzarea a 32 dintre avioanele sale de luptă F-16 către România după unda verde dată de autorităţile americane şi norvegiene, transmite France Presse.

Un român a plătit cu 10.000 € mai puțin pe un BMW, în Norvegia, dar după nici 3 săptămâni a avut o surpriză
Un român a plătit cu 10.000 € mai puțin pe un BMW, în Norvegia, dar după nici 3 săptămâni a avut o surpriză

O mașină de lux în valoare de aproximativ 30.000 de euro, care era declarată furată de autorităţile din Norvegia, a fost reţinută de poliţiştii de frontieră din Iași.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.