Germania doreşte să reducă aproape la zero zborurile internaţionale. Ce nemulțumiri are Merkel

Avion
Shutterstock

Guvernul de la Berlin discută reducerea până aproape la zero a zborurilor internaţionale care aterizează în Germania, pentru a preveni răspândirea mutaţiilor mai contagioase ale Covid-19.

Anunțul a fost făcut marţi de ministrul german de interne Horst Seehofer ziarului Bild, conform căruia cancelarul Angela Merkel a reproşat propriului său guvern că ''a pierdut controlul'' asupra pandemiei, relatează Reuters și AFP.

''Pericolul reprezentat de aceste mutaţii ale virusului ne obligă să luăm în considerare măsuri chiar şi mai drastice'', a explicat Seehofer.

''Acestea includ controale mai stricte la graniţe, mai ales la frontierele cu regiunile de mare risc, dar şi o diminuare a traficului aerian aproape la zero, la fel cum face în prezent Israelul'', a indicat oficialul german, adăugând că ''populaţia, care în Germania acceptă restricţii (antiepidemice) importante, aşteaptă de la noi să o protejăm cât mai bine posibil în faţa unei explozii a numărului cazurilor'' de COVID-19.

Conform publicaţiei Bild, cancelarul Angela Merkel i-a solicitat acestuia în weekend, la o reuniune cu uşile închise cu deputaţii din partidul ei, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), să examineze posibile măsuri menite să reducă pătrunderea în Germania a variantelor de coronavirus detectate în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia.

Citește și
Helge Braun
Șeful de cabinet al lui Merkel: Varianta britanică a noului coronavirus va deveni tulpina dominantă în Germania
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, scrie Bild, Merkel le-a reproşat membrilor guvernului că au ''pierdut controlul'' asupra pandemiei.

''Trebuie să fim mai stricţi, altfel ne întoarcem unde am fost cu 14 zile în urmă'', a avertizat ea, referindu-se la numărul cazurilor de COVID-19, care sub efectul măsurilor de lockdown a scăzut recent în Germania la sub 10.000 pe zi, deşi numărul deceselor se menţine la aproximativ o mie zilnic.

Bild mai notează că Merkel a criticat şi călătoriile efectuate de cetăţenii germani în afara ţării.

''De ce nu putem interzice călătoriile?'', a întrebat Merkel, apoi sugerând ea însăşi diminuarea traficului aerian, potrivit participanţilor la acea reuniune.

Şefa guvernului german a cerut joi, la o conferinţă de presă despre situaţia epidemiologică în Germania, ca toate eforturile să se concentreze pe evitarea răspândirii mutaţiilor coronavirusului SARS-CoV-2, pentru a evita un al treilea val epidemic, şi a insistat că orice decizie de reactivare a vieţii publice trebuie luată cu mare atenţie.

Vorbind marţi la Forumul Economic de la Davos, Merkel a avertizat ''că viteza cu care am reacţionat a lăsat mult de dorit''.

''Digitalizarea insuficientă a societăţii noastre'' şi procedurile birocratice reprezintă au fost fost cele mai mari puncte slabe ale Germaniei în gestionarea pandemiei.

Acele trei mutaţii ale coronavirusului SARS-CoV-2 implică un risc foarte ridicat pentru Europa, întrucât ele sporesc transmisibilitatea virusului, a avertizat de asemenea joi Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC), care îndeamnă statele UE să impună restricţii antiepidemice mai stricte, nicidecum să le relaxeze, să intensifice testarea şi mai ales activitatea de secvenţiere pentru a identifica noile mutaţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Restricții în Europa pentru a opri răspândirea noii tulpini de coronavirus
Restricții în Europa pentru a opri răspândirea noii tulpini de coronavirus

Din Germania până în Franţa şi din Israel până în Statele Unite, autorităţile caută soluţii pentru a limita răspândirea noilor tulpini de coronavirus, mult mai contagioase şi mai virulente, după cum au anunţat experţii britanici.

Șeful de cabinet al lui Merkel: Varianta britanică a noului coronavirus va deveni tulpina dominantă în Germania
Șeful de cabinet al lui Merkel: Varianta britanică a noului coronavirus va deveni tulpina dominantă în Germania

Noua variantă de coronavirus, descoperită în Marea Britanie, va deveni tulpina dominantă a virusului în Germania, a afirmat şeful de cabinet al cancelarului Angela Merkel, Helge Braun, transmite luni DPA.

Administraţia Biden promite 100 de milioane de vaccinări în următoarele 100 de zile. Avertismentul oficialilor americani
Administraţia Biden promite 100 de milioane de vaccinări în următoarele 100 de zile. Avertismentul oficialilor americani

Noile tulpini de coronavirus pun autoritățile în alertă. Germania înăsprește măsurile impuse celor care vin din țările cu multe cazuri de infectare cu mutația britanică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.