Comisar european: UE va trebui să investească 500 de miliarde de euro în noi centrale nucleare până în 2050

Centrala nucleara
Shutterstock

Centralele nucleare de ultimă generaţie vor avea nevoie de investiţii de 500 miliarde de euro până în anul 2050, a apreciat comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Breton a afirmat, totodată, că este "crucial" ca energia nucleară să primească eticheta verde în cadrul tranziţiei energetice, informează AFP.

"Numai centralele nucleare existente vor avea nevoie de investiţii de 50 de miliarde de euro până în 2030. Iar cele de noua generaţie vor avea nevoie de investiţii de 500 de miliarde de euro până în 2050", a declarat Breton, într-un interviu pentru săptămânalul francez "Le Journal du dimanche (JDD)".

Pe data de 31 decembrie 2021, Comisia Europeană a dezvăluit un proiect conform căruia unele centrale nucleare şi o parte dintre centralele electrice care utilizează gazele naturale drept combustibil ar putea să fie considerate proiecte verzi, ceea ce le-ar facilita atragerea de finanţare. Executivul comunitar va strânge reacţii cu privire la propunerile sale până la data de 12 ianuarie şi speră ca, până la finele acestei luni, să prezinte în mod oficial textul final al propunerii sale. După aceea, textul va fi discutat cu guvernele statelor membre şi cu Parlamentul European timp de până la şase luni, potrivit Agerpres.

Pentru Thierry Breton, "includerea energiei nucleare în această taxonomie este crucială pentru a permite sectorului să atragă capitalurile de care va avea nevoie".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Tranziţia ecologică va antrena o revoluţie industrială de o amploare inedită. Precum şi o cursă pentru capital între diferite surse energetice, de exemplu numai energiile regenerabile vor mobiliza investiţii de 65 de miliarde de euro pe an. La aceasta va trebui să adăugăm investiţii de 45 de miliarde de euro pe an pentru a ne dota cu infrastructuri de reţea suplimentare", a estimat oficialul.

În condiţiile în care 26% din energia electrică produsă în prezent în UE provine de la centralele atomice, comisarul Thierry Breton a subliniat că "energia nucleară va reprezenta cel puţin 15% din mixul energetic în 2050".

Etichetarea centralelor nucleare drept investiţii "verzi" provoacă diviziuni în rândul UE. Astfel, Franţa, ţară care îşi asigură 70% din electricitate din centrale nucleare, este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai energiei nucleare şi susţine că emisiile reduse de CO2 ale centralelor nucleare fac acest tip de energie crucial pentru tranziţia la energia verde. Însă Germania şi alte state se opun şi au început, deja, să îşi închidă propriile lor centrale nucleare.

La mijlocul lunii octombrie, zece state membre UE, inclusiv România, au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi". Toate ţările semnatare, în frunte cu Franţa, subliniază că avansul preţurilor la energie a scos în evidenţă importanţa reducerii dependenţei de terţele ţări, în cel mai scurt timp posibil. Energia nucleară este o sursă de energie accesibilă şi independentă şi ar trebui să fie inclusă pe lista investiţiilor "verzi" până la finele acestui an.

"Pentru a câştiga bătălia climatică, avem nevoie de energie nucleară. Pentru noi toţi, energia nucleară este un activ crucial şi fiabil pentru un viitor cu emisii reduse de carbon", se arată într-o declaraţie care a fost semnată în octombrie de către reprezentanţii Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Bulgariei, Croaţiei, României şi Sloveniei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.