Cine a fost David Sassoli, președintele Parlamentului European care a murit marți dimineață
David Sassoli, decedat în noaptea de luni spre marţi la vârsta de 65 de ani, a fost preşedinte al Parlamentului European din 2019.
Fost prezentator de ştiri la o televiziune italiană, care nu era predispus la izbucniri, dar controla cu fermitate dezbaterile din hemiciclu, Sassoli a preluat preşedinţia Parlamentului European în urma negocierilor dintre principalele forţe politice şi guverne pentru preşedinţiile celor trei instituţii europene.
Comisia a mers la PPE (dreapta pro-europeană), condusă de Ursula von der Leyen, Consiliul la liberali avându-l ca şef pe Charles Michel şi Parlamentul la socialişti cu David Sassoli în frunte.
Naţionalitatea sa, partidul din care făcea parte - al doilea ca mărime din grupul social-democrat - şi cunoştinţele sale despre instituţie - fusese unul dintre vicepreşedinţii din legislatura precedentă - au făcut din el, în ultima clipă, omul potrivit pentru acest post.
David Sassoli, bolnav de leucemie
Mandatul său de doi ani şi jumătate a fost îngreunat de criza de sănătate. Dar atenţia acordată echipelor sale, care au fost puse în regim de telemuncă, simţul său de organizare, cu un sistem de vot la distanţă, şi capacitatea de a rezista presiunilor franceze de a readuce aleşii la Strasbourg, sediul Parlamentului, i-au adus respectul instituţiei.
În semn de solidaritate în mijlocul pandemiei, a pus la dispoziţie spaţiile goale ale Parlamentului, atât la Strasbourg, cât şi la Bruxelles, pentru a pregăti mese pentru familiile nevoiaşe şi pentru a înfiinţa un centru de testare COVID-19.
După ce s-a vindecat de leucemie, sănătatea i-a devenit călcâiul lui Ahile. Fumător pasionat şi ''bon vivant'', el a fost spitalizat în septembrie anul trecut în stare gravă din cauza unei pneumonii, ceea ce l-a făcut să lipsească din Parlament timp de câteva săptămâni.
Pe 26 decembrie, el a fost spitalizat din nou "din cauza unei complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar", potrivit purtătorului său de cuvânt.
Începuturile carierei lui David Sassoli
Născut la 30 mai 1956 la Florenţa, în Toscana, David Sassoli a ales jurnalismul după ce a studiat ştiinţe politice. A început să lucreze pentru mici ziare şi agenţii de ştiri, iar în 1992 s-a alăturat RAI, postul public de radio şi televiziune din Italia, unde a devenit unul dintre prezentatorii vedetă.
Povestea sa de dragoste cu politica a început în 2009, când fostul primar de stânga al Romei Walter Veltroni a organizat fuziunea a două mari partide de stânga şi de centru-stânga, un proiect la care s-a alăturat David Sassoli şi care a dat naştere Partidului Democrat (PD).
În calitate de candidat la alegerile europene, a fost ales pe lista PD, obţinând peste 400.000 de voturi, un succes care i-a permis să se îndepărteze de pupitrul de ştiri şi să-şi lanseze o carieră politică în Parlament.
Şef al delegaţiei PD în această instituţie, el a încercat să intre pe scena politică naţională, candidând la alegerile primare ale partidului pentru postul de primar al Romei în 2013, dar a fost învins de Ignazio Marino, care a fost ales ulterior primar.
De la această încercare eşuată, acest tată a doi copii s-a dedicat Parlamentului European. Reales în 2014, a devenit vicepreşedinte responsabil cu bugetul şi politica euro-mediteraneană.
El a revendicat paternitatea ''celei mai importante reforme feroviare din Uniunea Europeană - legea europeană Sassoli-Dijksma - care a fost adoptată în 2017 după trei ani de negocieri complicate'' privind deschiderea pentru concurenţă a pieţelor naţionale de transport de pasageri.
El preciza că nu a "abandonat complet (cariera de) jurnalist" şi că încă mai colaborează cu diverse ziare şi reviste scriind articole.
În 2013, împreună cu Francesco Saverio Romano, a scris o carte despre Consiliile de Miniştri din timpul răpirii lui Aldo Moro în primăvara anului 1978.
''Nimic nu este posibil fără oameni, nimic nu este durabil fără instituţii", le-a spus el colegilor săi eurodeputaţi înainte de alegerea sa, citându-l pe Jean Monnet, unul dintre părinţii fondatori ai UE.
 (5).webp)
