Avioanele Boeing 737 MAX au primit aprobare pentru a zbura din nou în SUA

Boeing 737 Max
Pro TV

Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a emis miercuri o autorizaţie pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou.

Decizia vine la aproape doi ani de la imobilizarea lor la sol,  după catastrofele aeriene din Indonezia (2018) și Etiopia (2019) care au provocat moartea a 346 de persoane, conform CNN.

Niciodată în istoria aviaţiei comerciale un avion nu a fost lipsit de autorizaţie atât de mult timp (20 de luni) de către autorităţile competente.

Cu toate acestea, 737 MAX, cel mai bine vândut avion Boeing, nu va putea reveni imediat pe cerul mondial, deoarece autorităţile de aviaţie civilă din alte ţări vor trebui să elibereze propria lor autorizaţie, conform AFP.

De asemenea, Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a precizat miercuri că solicită noi programe de pregătire a piloţilor şi revizuirea sistemului software înaintea reluării zborurilor avioanelor Boeing 737 MAX pe cerul american.

Citește și
Boeing a ales un alt nume pentru modelul 737 Max după catastrofele aeriene în care a fost implicat
Boeing a ales un alt nume pentru modelul 737 Max după catastrofele aeriene în care a fost implicat
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS - Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737. Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.

Tot în luna martie 2019, compania TAROM anunţa că directiva Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) de a suspenda zborurile cu aparatele Boeing 737 MAX-8 şi 9 nu o afectează, pentru că aeronavele comandate, de tip 737 MAX 8, sunt programate să intre în construcţie la finalul anului 2021.

În cadrul Salonului Aeronautic Farnborough, desfăşurat în luna iulie 2018, TAROM a parafat o comandă fermă de cinci avioane Boeing 737 MAX 8, evaluate la 586 milioane de dolari, preţ de catalog.

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
Care este riscul de a lua Covid-19 în avion. Studiu realizat în aeronave Boeing
Care este riscul de a lua Covid-19 în avion. Studiu realizat în aeronave Boeing

Riscul de a contracta COVID-19 într-un avion este foarte scăzut dacă pasagerii poartă mască, potrivit unui studiu realizat la bordul unor aeronave Boeing 767 şi 777 şi publicat joi de armata americană, relatează AFP.

Boeing a ales un alt nume pentru modelul 737 Max după catastrofele aeriene în care a fost implicat
Boeing a ales un alt nume pentru modelul 737 Max după catastrofele aeriene în care a fost implicat

Boeing renunță discret la denumirea 737 Max a avionului său care a fost implicat în două catastrofe aeriene soldate cu moartea a aproape 350 de oameni.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.