Experimentul făcut de doi jurnaliști Sky News. Inteligența artificială a creat o redacție de știri

×
Codul embed a fost copiat

Inteligența artificială e tehnologia momentului și sunt destui cei care se tem deja că și-ar putea pierde locurile de muncă în favoarea unui software, chiar și unul inteligent.

O echipă de jurnaliști britanici a vrut să verifice dacă joburile lor sunt în siguranță și au cerut ajutorul unor specialiști în inteligență artificială.

Împreună au creat un... reporter virtual, pe care l-au pus la treabă ca să vadă cât de credibile sunt știrile pe care le realizează.

Tom Clarke, corespondent Sky News: „Cam toată lumea e de acord că tehnologia IA (inteligența artificială) va transforma societatea, inclusiv muncile pe care le facem. Dar până unde se va ajunge și cât de repede se va întâmpla asta? Așa că am încercat să vedem dacă putem găsi o inteligență artificială care să facă munca mea. Am venit în Trondheim să mă întâlnesc cu cineva care ne-ar putea ajuta să răspundem la această întrebare.

Am fost destul de surprins că nu mai e altcineva care folosește tehnologia, pentru că mi-am crescut productivitatea cu mult.”

Citește și
chatgpt
Oamenii încep să dea în judecată inteligența artificială. Creatorii ChatGPT, acuzați de furt
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oricine poate să-i ceară programului ChatGPT să scrie un reportaj. Jurnaliștii Sky News au vrut să meargă mai departe și să-l convingă să se transforme într-un jurnalist, fără sprijin exterior. Iar specialistul norvegian a construit reporterul virtual cu ajutorul softului și al limbajului de programare Python. Programul adună informații despre posibile știri de pe Internet și, pentru a simula fluxul de lucru dintr-o redacție de știri, două "creiere digitale" lucrează în paralel. Unul propune idei de știri, celălalt le editează și găsește erorile.

Softul va crea opt idei diferite... o să le vedem cât de curând pe ecran... Da, le putem vedea acum”.

După aproape 20 de minute de așteptare, articolul este gata.

- Asta e... „Haos pe caniculă”.

- „Dezvăluim criza sanitară din Marea Britanie, care ia amploare pe fondul temperaturilor în creștere”.

Sunt câteva afirmații destul de îndrăznețe. Creșterea temperaturilor, legătura directă cu creșterea numărului de bolnavi și a morților. Putem considera aceste idei drept reale?

- Nu, nu ar trebui să faci așa ceva, pentru că software-ul e creat să dea răspunsuri, mereu vrea să dea răspunsuri. Dar, dacă nu găsește un răspuns bun, atunci inventează unul. Noi le numim „halucinații”.

- Și în domeniul meu le numim „dezinformări”.

Experimentul, un succes

Mai dificilă este, însă, crearea unui reportaj video.

Și ce spune reporterul mai departe: „În timp ce schimbările climatice nu sunt stopate, să fim pregătiți rămâne cea mai bună protecție împotriva atacului arzător al unui viitor mai fierbinte”. Are abilitatea de a scrie propoziții scurte și sugerează ce imagini ar trebui folosite, imagini relevante... Asta mă surprinde.”

Reporterii Sky au trecut la etapa a doua: cu ajutorul unui alt program de inteligență artificială, au dat personalitate reporterului virtual. Cea care și-a oferit imaginea drept model a fost o producătoare a postului britanic.

Câteva zile mai târziu, reporterul virtual este complet.

Experimentul s-a încheiat cu succes, spun jurnaliștii. Rămâne de văzut dacă marile companii implicate în cursa pentru cele mai bune inteligențe artificiale pot da și... credibilitate unor reporteri virtuali.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Google
Google "și-a rezervat" dreptul de a-și antrena AI-ul cu orice informație publică de pe Internet

În cea mai nouă versiune a propriilor reguli, Google a trecut procesarea oricărui tip de conținut disponibil în mod public online ca o posibilitate pe care o are în vedere pentru a-și antrena sistemele de inteligență artificială, scrie Profit.ro.

Oamenii încep să dea în judecată inteligența artificială. Creatorii ChatGPT, acuzați de furt
Oamenii încep să dea în judecată inteligența artificială. Creatorii ChatGPT, acuzați de furt

Compania care a dezvoltat celebrul ChatGPT, bazat pe inteligența artificială, a fost dată în judecată pentru defăimare, încălcarea drepturilor de autor și furt de date.  

Primul medicament creat de inteligența artificială a început să fie testat pe oameni
Primul medicament creat de inteligența artificială a început să fie testat pe oameni

O companie din Hong Kong a început testarea pe subiecţii umani a primului medicament creat exclusiv de inteligenţa artificială.

Vreți să învățați să stăpâniți Inteligența Artificială? Sunt cursuri gratuite pe internet pentru ChatGPT sau alte aplicații
Vreți să învățați să stăpâniți Inteligența Artificială? Sunt cursuri gratuite pe internet pentru ChatGPT sau alte aplicații

Pentru cei care vor să învețe să lucreze și să stăpânească Inteligența Artificială, există cursuri gratuite pe internet! Care sunt acestea și ce beneficii au cei care le fac, aflăm de la Marian Andrei la iLikeIT.

“Nu se va întampla nimic rău curând”. Interviu cu un vicepreședinte Google, despre Inteligența Artificială
“Nu se va întampla nimic rău curând”. Interviu cu un vicepreședinte Google, despre Inteligența Artificială

Inteligența Artificială (AI) “nu reprezintă un pericol iminent pentru omenire, nu se va întâmpla nimic rău curând”, spune Yossi Matias, vicepreședinte al Google, într-un interviu pentru Știrileprotv.ro

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.