Ce loc ocupă România în Indexul Complexității Economice al Universității Harvard

romania economie
Shutterstock

Universitatea Harvard a întocmit un atlas al complexității economice iar România se află pe locul 25, înaintea unor țări precum Canada, Spania, Bulgaria sau Rusia.

Clasamentul este întocmit de economiștii reputatei universități nu neapărat pe criterii de performanță economică, ci are în vedere alte caracteristici. Potrivit Harvard Atlas of Economic Complexity, atlasul strânge date cu privire la 250 de țări și națiuni, și clasifică 20 de categorii de mărfuri și bunuri de consum, precum și cinci categorii de servicii. Toate datele combinate duc la analiza economică cu privire la acoperirea a 6.000 de produse, în întreaga lume.

Datele de lucru privind comerțul cu mărfuri provin din raportarea țărilor către Divizia Statistică a Națiunilor Unite (COMTRADE). Informațiile privind serviciile au fost luate din baza de date a Direcției Statisticilor Comerțului Fondului Monetar Internațional (FMI), prin intermediul indicatorilor de dezvoltare mondială, arată sursa citată.

România este pe locul 25 în Indicele complexității economice (ECI), arată Atlasul Harvard.

România este o țară cu venituri medii, și este pe locul 45 din 133 în lume în Privința Produsului Intern Brut.

Citește și
China
Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La o populație de 19,5 milioane de locuitori, România are un PIB pe cap de locuitor de 12.306 USD Creșterea PIB pe cap de locuitor a fost în medie de 5,2% în ultimii cinci ani, peste media regională, arată sursa citată.

Proiecții de creștere economică constantă pentru România

Totuși, România se clasează pe locul 25, pe criteriul complexității economice din clasamentul ECI.

Față de acum zece ani, economia României a devenit mai complexă, urcând 5 poziții în clasamentul ECI.

România este mai diversă economic decât se preconiza pentru nivelul său de venituri, astfel că sunt prognoze că economia va crește moderat. Proiecțiile de creștere până în 2028 prevăd un plus anual de 3,0% în deceniul următor.

Considerată una din cele mai puternice țări din punct de vedere economic, SUA sunt doar pe locul 11 în Indexul Complexității Economice. Marea Britanie deține locul 13, Spania locul 32, Italia locul 14, Canada-locul 39 iar Rusia este situată de abia pe locul 64.

Cât privește vecinii României, Bulgaria ocupă locul 41, Republica Moldova locul 71, iar Ungaria, este, surprinzător, pe locul 9 la indexul complexității economice.

În top, Germania deține locul 4 iar Franța este situată pe locul 16.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
PIB-ul României are cea mai mare scădere de la Revoluție încoace din cauza pandemiei
PIB-ul României are cea mai mare scădere de la Revoluție încoace din cauza pandemiei

Economia României a pierdut aproape 7 miliarde de euro în perioada mai -iunie, lunile cu cele mai dure restricții impuse de pandemie. Datele au fost publicate marți de Institutul Național de Statistică.

Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019
Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019

Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019. Cifrele au crescut în august pentru a treia lună consecutiv, eclipsând declinul extins al importurilor.

Zonele din România în care se trăiește cel mai bine. Unde sunt cele mai mari salarii
Zonele din România în care se trăiește cel mai bine. Unde sunt cele mai mari salarii

Județele Teleroman și Buzău sunt cele mai sărace din România, potrivit unui clasament întocmit de HotNews.ro, în baza a trei indicatori - salariu, șomaj și numărul de pensionari la un salariat.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.