Din 2022, toate mașinile noi din UE vor avea dispozitive care limitează viteza

masina, bord
iStock

Toate maşinile noi vândute în UE vor fi dotate cu dispozitive care vor opri automat şoferii din a depăşi limita de viteză legală, scrie The Guardian, care precizează că măsurile vor trebui ratificate de Parlamentul European.

 

Implementarea acestor dispozitive face parte dintr-o varietate de măsuri de siguranţă care vor fi obligatorii începând cu 2022, alături de frâna automată de urgenţă, aparate electronice de înregistrat date şi o vizibilitate mai bună a camioanelor pentru a putea vedea cicliştii sau pietonii, transmite News.ro.

Măsura va fi implementată şi în Marea Britanie, chiar dacă Londra va părăsi Uniunea Europeană între timp, autorităţile britanice anunţând că vor respecta noile standarde.

Noile măsuri trebuie ratificate de Parlamentul European, lucru care va avea loc cel mai probabil în septembrie.

Citește și
romania italia
Muncitori români, exploatați în Italia. Cum au fost descoperiți în mașini
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dispozitivul de limitare a vitezei, denumit asistenţă inteligentă privind viteza (ISA) foloseşte date GPS şi recunoaşterea semnelor de circulaţie pentru a detecta limitele de viteză din zona în care se află maşina iar apoi va emite un sunet de avertizare şi va încetini automat dacă vehiculul depăşeşte limita.

Totuşi, şoferii vor putea evita limita impusă de dispozitiv prin apăsarea pedalei de acceleraţie. Acest lucru este permis pentru că în unele situaţii, precum cea în care este necesară depăşirea rapidă a maşinii din faţă, mărirea vitezei poate salva vieţile celor aflaţi în maşină.

Antonio Avenoso, directorul executiv al Consiliului European privind Siguranţa Transportului, a declarat: „Au existat puţine momente în ultimii 50 de ani care ar putea fi descrise ca fiind progrese mari pentru siguranţa drumurilor în Europa. Decizia ca purtarea centurii de siguranţă să fie obligatorie a fost unul dintre ele iar altul a fost reprezentant de primele standarde minime impuse de UE privind siguranţa în 1998 a fost altul”.

„Dacă acordul de aseară va fi primi şi unda verde oficial, va fi încă unul din acele momente, prevenind 25.000 de morţi în 15 ani de la implementare”, a adăugat Avenoso.

Volvo a devenit recent primul producător auto care a anunţat că va limita viteza la toate noile sale maşini, până la 180 km/h, o viteză care este totuşi peste limita legală în toate ţările UE, mai puţin pe autostrăzile din Germania.

De asemenea, toate maşinile vor fi obligate să aibă aparate de înregistrat date pentru a se putea investiga accidentele mai bine. Sistemul care avertizează şoferii că ies de pe banda de circulaţie, care este deja prezent în majoritatea maşinilor, va deveni şi el obligatoriu.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident în lanț în Bistrița-Năsăud. O întreagă familie a ajuns la spital
Accident în lanț în Bistrița-Năsăud. O întreagă familie a ajuns la spital

Un carambol în care au fost implicate trei maşini s-a produs luni pe Drumul Naţional 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Muncitori români, exploatați în Italia. Cum au fost descoperiți în mașini
Muncitori români, exploatați în Italia. Cum au fost descoperiți în mașini

Autorităție din Italia au oprit 7 autoutilitare în sudul țării, în provincia Cosenza, în care se aflau înghesuiți 56 de muncitori migranți, printre care și români.

Familia a înlemnit. Ce a ieșit de sub capota unei mașini aflate în mers. VIDEO
Familia a înlemnit. Ce a ieșit de sub capota unei mașini aflate în mers. VIDEO

Scene șocante, filmate în Australia. O familie a înlemnit în mașină după ce a văzut cum de sub capotă a ieșit un șarpe.

iLikeIT. Soluţiile care ar putea elimina complet şoferii din trafic
iLikeIT. Soluţiile care ar putea elimina complet şoferii din trafic

California este mai importantă decât orice altă țară pentru automobil. Cele mai importante case de design auto pregătesc aici viitoarele generații dar acum mai mult ca niciodată importanța lor este egalată de inginerii de software.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.