„Încep să își bată joc de mine, încep să mă poreclească”. Un elev din doi este victima bullyingului în școli

×
Codul embed a fost copiat

Un elev din doi este victima amenințărilor, umilințelor sau chiar a lovirilor din partea colegilor de clasă, iar 4 din 5 elevi sunt martori la cazuri de bullying.

Asta arată ultima analiză realizată în unitățile de învățământ din țară. Potrivit organizațiilor neguvernamentale, datele oficiale nu redau realitatea completă din școli, acolo unde fenomenul este mult mai răspândit și face victime zilnic.

O mamă din Iași a început să facă terapie la psiholog cu ambii copii, o fetiță și un băiat, din cauza modului în care sunt tratați de colegii de la școală. Asta după ce adolescenții i-au povestit că sunt jigniți, porecliți și marginalizați frecvent. Femeia a apelat și la conducerea școlii, atunci când băiatul, de care colegii râd din cauză greutății sale, i-a spus mamei că a fost și lovit.

Mamă: „Lucrurile astea încearcă să le țină sub control profesorii la ore, dar de multe ori sunt depășiți și lucrurile ajung mai departe. La băiat s-a întâmplat să fie agresat și am apelat și la directorul scolii, s-au dat sancțiuni copiilor și părinților. În schimb, în curtea scolii, unde lucrurile nu sunt controlate, copiii au evitat să mai iasă tocmai de frica unor posibile altercații”.

Fetiță: „Ei știu că fac canto, dar nu am vrut să cânt vreodată pentru că mi-a fost frică de reacțiile lor, pentru că mereu au reacții foarte proaste despre mine. Încep să își bată joc de mine, încep să mă poreclească, să glumească pe seama mea de rău. Azi au venit trei domni de la Poliția Română să ne vorbească despre bullying, iar după ore tot au continuat sa îmi facă mie bullying”.

Citește și
eleve
Cazul unei adolescente din Timiș care a bătut două copile în trei luni. Gelozia ar fi fost motivul în ambele situații
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ultimele date ale Ministerului Educației arată că, în anul școlar trecut, numărul cazurilor de bullying a crescut cu aproape o treime, față de anul anterior. Adică a ajuns la aproape 11 mii de cazuri, de la circa 8 mii. Realitatea din școli este, însă, mult mai gravă, potrivit ONG-ului Salvați Copiii.

George Roman, coordonator programe Oraganizatia Salvați Copiii: „În acest moment, 1 copil din 2 este victima unei situatii de bullying, în online, 1 din 4 comite el însuși fapte de bullying la adresa colegilor lui, 4 din 5 au declarat că au fost martori ai unei situații în școlile în care învață”.

Mircea Popovici, psiholog: „Este un fenomen care s-a produs tot timpul, însă acum în perioada asta modernă a luat un avânt. Deseori părinții vin la cabinet pentru că sunt îngrijorați de stările copiilor care au fost implicați în fenomen”.

Soluția pe care o propun specialiștii este înființarea unor grupuri de acțiuni anti-bullying pe lângă școli, compuse din elevi, părinți și profesori.

Elevii care sunt victime ale bullyingului sunt predispuși la tulburări anxioase și riscă aibă rezultate școlare scăzute.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Profesoară din Cluj despăgubită cu 30.000 de lei pentru bullying din partea a doi elevi. Părinții au mințit în instanță
Profesoară din Cluj despăgubită cu 30.000 de lei pentru bullying din partea a doi elevi. Părinții au mințit în instanță

O profesoară din Cluj Napoca va primi despăgubiri din partea părinților a doi copii care au denigrat-o pe Internet.

Cazul unei adolescente din Timiș care a bătut două copile în trei luni. Gelozia ar fi fost motivul în ambele situații
Cazul unei adolescente din Timiș care a bătut două copile în trei luni. Gelozia ar fi fost motivul în ambele situații

După doi ani de pandemie, fenomenul de bullying a luat amploare în România, spun psihologii. Copiii care provin din familii dezorganizate sunt cei mai predispuși să fie agresivi și să creeze probleme.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.