Zeci de mii de români pleacă la muncă în Germania, în plină pandemie. Suma pentru care îşi asumă riscurile

×
Codul embed a fost copiat

După îmbulzeala nefirească de ieri, de pe aeroportul din Cluj, oficialii au luat măsuri, numai că noile reguli au seamanat și astăzi haos.

Mai multe zboruri private care urmau să transporte muncitori români în Germania au fost întârziate, până când operatorii au primit avize de la Ministerul Transporturilor.

De data aceasta, oamenii au respectat regulile și au păstrat distanța. Potrivit premierului, peste 80.000 de lucrători sezonieri vor pleca în următoarea perioadă în străinătate.

Pe aeroportul din Cluj, 800 de oameni au așteptat câteva ore să plece în Germania, la muncă. De această dată, au păstrat distanța între ei și au format rânduri ordonate, inclusiv în parcare.

Au respectat distanțarea socială

Femeie: ”De muncă nu ni-i frică, sunt stăpână, mulțam Tatălui ceresc, putere să-mi deie și sănătate, să nu vie boala asta, nu-s ce boală tot aud că vine”.

Citește și
Studiu: În ce măsură este hidroxiclorochina eficientă în tratarea bolnavilor de coronavirus
Studiu: În ce măsură ar putea fi eficientă hidroxiclorochina în tratarea bolnavilor de coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbat: ”Anul trecut o fost 9 euro la oră, acum nu stiu, mai puțin n-o să fie. La noi se plătește slab, de exemplu la noi în România ce iau, 5 lei la oră și rămâi cu 50 de lei pe zi”.

Avioanele au fost întârziate pentru că avizele necesare, mai nou pentru toate zborurile, conform Ordonanței militare 8, au venit după prânz.

Și la București alți aproape 200 de oameni urmau să plece în Nurnberg.

Procedura de check-in a început cu întârziere, când avionul ar fi trebuit deja să fie în aer.

O procedură care se desfășoară în condiții speciale, oamenii trebuie să păstreze o distanță de 2 metri unii față de ceilalți și primesc în permanență indicații de la angajații aeroportului.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt Compania Aeroporturi București: ”Sunt și din partea instituțiilor statului, mă refer la poliție, poliția de frontieră și jandarmerie, care în cursul dimineții ne-au dat o mână de ajutor pentru a ne asigura că se păstrează această distanță de 2 metri între toți cei care intră în terminal, pasagerii au înțeles că este nevoie să respecte aceste reguli și le-au respectat”.

”Nu avem cu ce trăi în România”

Cei mai mulți spun că vor culege sparanghel sau căpșuni. Riscă să călătorească în plină pandemie de nevoie.

Călător: ”De ce să ne fie frică? E un virus. Avem asigurare, avem tot ce trebuie. În țară niciodată nu o să câștigăm cum câștigăm acolo. Ce să facem în România? Servicii nu sunt, salarii nici atât”.

Muncitor: ”Avem familii în România și nu avem cu ce trăi. Muncim, aducem vreo doi bani ca să avem cu ce să ne hrănim pe iarnă”.

S-au luat măsuri speciale și la Sibiu. Oamenii au așteptat întâi în parcare și apoi în coloane, să fie verificați.

Georgiana Vise: ”Sunt niște bani ce nu ați putut să-i faceți aici? - Nu. - Ne puteți spune și cât? - 5000-6000. În 3 luni. - Merită până la urmă? – Merită”.

Stau în carantină și muncesc

Contractele acestor muncitori sunt făcute de firme private de recrutare, care au colaborări cu angajatorii din străinătate. 

Reprezentant firmă de recrutare: ”Ajunși acolo, sunt preluați de către firme de transport ale angajatorilor și automat sunt băgați în zona de carantină. Au medici, au corturi, li se fac teste, li se ia temperatura”.

Julia Kloeckner, mininistrul german al Agriculturii: ”Fiecare companie trebuie să asigure existența unei anumite distanțe în timpul transportului și când oamenii lucrează împreună în grup. Acest lucru este valabil pentru primele 14 zile de cvasi-carantină, în care ei pot munci. Ministrul de Interne, Institutul Robert Koch și Ministerul Agriculturii au fost de acord că vă fi posibilă intrarea muncitorilor sezonieri lunari, 40.000 în aprilie și 40.000 în mai”.

Cei mai mulți provin din România. Pentru că autoritățile nu au o evidență a muncitorilor sezonieri, ministrul Transporturilor a dat un ordin prin care agențiile sunt obligate să transmită către statul român numărul de contracte și să respecte condiții speciale de transport.

Se cere conducere militară și pentru Aeroportul Cluj

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: ”De la momentul în care un cetățean e preluat de la domiciliu, e transportat către aeroport, cum e transportat. Responsabilitatea aprobării acestor zboruri revine Autorității aeronautice civile care nu va permite niciunei companii să zboare dacă zborurile sunt programate la intervale mai mici de 4 ore”.

Între timp, autoritățile încearcă să stabilească cine e responsabil pentru haosul de ieri, de la Aeroportul din Cluj, când aproape 1.800 de oameni au așteptat înghesuiți să se îmbarce, fară să păstreze distanța recomandată.

Vlad Jucan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj: ”Avem în plan demiterea directorului aeroportului și să solicităm Guvernului ca, cel puțin pentru această perioadă de timp, să vină un administrator, un manager care să fie cadru militar, așa cum a fost și în cazul Spitalului Suceava”.

În acest caz, Inspectoratul General de Poliție a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar separat Ministerul Transporturilor a demarat o anchetă pentru a vedea cum au fost organizate transporturile muncitorilor în străinătate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Situație revoltătoare în spitalul din Neamţ. În plină pandemie, pacienţii își fac nevoile lângă pat
Situație revoltătoare în spitalul din Neamţ. În plină pandemie, pacienţii își fac nevoile lângă pat

România se va confrunta cu un vârf al numărului de îmbolnăviri cu noul virus în 10 zile.

Studiu: În ce măsură ar putea fi eficientă hidroxiclorochina în tratarea bolnavilor de coronavirus
Studiu: În ce măsură ar putea fi eficientă hidroxiclorochina în tratarea bolnavilor de coronavirus

Institutul de cercetare al profesorului francez Didier Raoult a publicat un rezumat al unui nou studiu în care susţine eficacitatea hidroxiclorochinei în tratarea bolnavilor de COVID-19.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.