Un nou azil cu nereguli a fost descoperit în Chitila. Zeci de bătrâni și de persoane cu dizabilități, evacuate de autorități

×
Codul embed a fost copiat

Încă zece centre sociale din toată țara au activitatea suspendată, în urma controalelor desfășurate, vineri, de autorități.

Printre acestea se numără și unul pentru persoane cu dizabilități din Chitila, Ilfov. Toți cei 24 de oameni cazați în clădire au fost mutați, vineri seară, la Călărași. Inspecția a arătat că nu trăiau în condiții optime, iar personalul nu era suficient. Conducerea centrului susține că tocmai unul dintre cei găzduiți acolo ar fi sunat la 112, din rea voință.

În urma controlului, autoritățile au constatat că nu exista personal suficient și că unitatea nu excela nici la capitolul curățenie. În plus, potrivit unor surse din anchetă, persoanele aflate în îngrijire în centrul din Chitila nu ar fi fost hrănite corespunzător.

Toate persoanele găzduite în clădire au fost transferate la un centru DGASPC din Călărași, iar reprezentanții instituției au precizat că nu au identificat nicio problemă deosebită privind starea acestora.

Cuplu: Am crezut că s-a înecat cineva inițial, când am văzut atâtea mașini de ambulanță. Nu, nu știam nimic. Cred că era într-o zi o persoană în scaun cu rotile”.

Citește și
azilele groazei
Azilele groazei din Voluntari. SURSE: În PSD se discută despre retragerea sprijinului pentru ministrul Gabriela Firea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbat:Am văzut azi poliție, am văzut pompieri”.

Președinta asociației consideră că măsura autorităților, de a suspenda activitatea centrului, este exagerată.

Loredana Maghiar, președintele asociației:Au găsit o pată pe o saltea, nu stătea nimeni acolo. Am avut o problemă cu o țeavă care s-a spart la subsol și se lucra la această remediere. Aveau absolut toate condițiile, aveam toate autorizațiile, aveam toate licențele. Sunt în procesele verbale, nicio zgârietură, nicio vânătaie, foarte bine îngrijiți. Se trăgea de ei să-i urce, pentru că nimeni nu voia să plece. A fost decizia mea ca-n fiecare ambulanță să trimit câte un angajat, pentru că, altfel, acei oameni nu ar fi putut fi liniștiți. Sunt de acord să fim controlați, este normal, sunt de acord și cu amenzile, și cu sancțiunile, dar nu această desfășurare de forțe, pentru că factorul uman nu mai există aici”.

Femeia spune că un bărbat transferat recent acolo, dar care nu se afla în acele momente în cămin, ar fi sunat la 112. Ea susține că omul ar fi fost transferat frecvent dintr-un centru în altul, din cauza reclamațiilor pe care le făcea.

În urma controlului, au fost date și amenzi de aproximativ 30.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
După victimizări și amenințări, Gabriela Firea și-a dat demisia din guvern. Azilele groazei, un ”război total față de mine”
După victimizări și amenințări, Gabriela Firea și-a dat demisia din guvern. Azilele groazei, un ”război total față de mine”

După ce, zile în șir a negat, s-a victimizat, ba chiar a amenințat că va da în judecată jurnaliștii, Gabriela Firea și-a dat vineri demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.  

Azilele groazei din Voluntari. SURSE: În PSD se discută despre retragerea sprijinului pentru ministrul Gabriela Firea
Azilele groazei din Voluntari. SURSE: În PSD se discută despre retragerea sprijinului pentru ministrul Gabriela Firea

În rândul social-democraților se discută despre retragerea sprijinului pentru ministrul Familiei, Gabriela Firea, în contextul scandalului privind azilele groazei din Voluntari, au declarat surse politice pentru Știrile ProTV.

 

Directorul DGASPC Sector 3, suspendat din funcţie. Instituția plătea 30.000 de euro lunar către azilele groazei
Directorul DGASPC Sector 3, suspendat din funcţie. Instituția plătea 30.000 de euro lunar către azilele groazei

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, vineri seară, că a aprobat cererea de suspendare din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.

STENOGRAME. Patronul unuia dintre azilele groazei, despre un pacient: „Ăla cred că trebuie strâns de gât”
STENOGRAME. Patronul unuia dintre azilele groazei, despre un pacient: „Ăla cred că trebuie strâns de gât”

Cazul revoltător al abuzurilor la care erau supuși bătrâni și bolnavi internați în mai multe cămine sociale din Ilfov, a fost discutat la Guvern.

Bătrânii din azilele groazei erau schimbați de pampers o dată la nouă zile. Angajații le puneau ardei iuți în mâncare
Bătrânii din azilele groazei erau schimbați de pampers o dată la nouă zile. Angajații le puneau ardei iuți în mâncare

Adevăruri greu de acceptat, scoase la iveală din caminele groazei în care au fost chinuiți sistematic zeci de bătrâni, dovedesc că statul NU este doar indiferent la suferințele celor neputincioși, ba chiar le adâncește.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.