Un bărbat din județul Neamț și-a găsit sfârșitul în locuința sa cuprinsă de flăcări

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din județul Neamț și-a găsit sfârșitul, vineri dimineață, în propria locuință, cuprinsă de flăcări.

Locuia singur și nu a sesizat, cel mai probabil, că sunt probleme cu soba. Focul a ars mocnit, iar pompierii, care au reușit într-un târziu să intre, au descoperit doar trupul carbonizat.

În zori, un bărbat din comuna Tarcău, a dat alarma după ce a observat fumul. Mai mulți vecini au plecat spre gospodăria afectată. Flacările nu se vedeau încă în exterior, dar oamenii au fost precauți. S-au limitat doar la a-l striga pe vârstnic.

Vecin: „M-a anunțat la telefon cineva și am venit repede să strig la el, să văd dacă este în casă. Cine să mai răspundă. Probabil la ora aia era deja asfixiat. Eu nu mi-am dat seama ce foc este înăuntru, am văzut numai afară. Când am dat să intru în interior, a ieșit fum. Am strigat degeaba. După am pus mâna pe telefon și am sunat la 112. Erau plecate forțele din Bicaz."

După apel, mai multe echipe de pompieri din Piatra Neamț și Tarcău, dar și o ambulanță cu medic de la Bicaz, au plecat spre casa cuprinsă de flacări.

Citește și
biserica
Incendiu violent la o biserică din Suceava. Lăcașul de cult a fost mistuit de flăcări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamț: „La ajungerea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat în interiorul locuinței. Pompierii au găsit trupul carbonizat unui bărbat de aproximativ 65 de ani."

Cauza probabilă a incendiului nu a fost stabilită cu exactitate. Cea mai plauzibilă variantă este a jarului căzut din sobă.

Ancheta oficialilor va face lumină în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Găeşti. Ar fi pornit de la o scurgere de gaze
Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Găeşti. Ar fi pornit de la o scurgere de gaze

Un bărbat a fost rănit şi 38 de locatari au fost evacuaţi în urma unei explozii urmate de un incendiu, vineri dimineaţă, la un apartament din Găeşti, informează ISU Dâmboviţa.

Incendiu violent la o biserică din Suceava. Lăcașul de cult a fost mistuit de flăcări
Incendiu violent la o biserică din Suceava. Lăcașul de cult a fost mistuit de flăcări

Un incendiu puternic a mistuit miercuri seară biserica parohiei Brodina de Sus, din judeţul Suceava. Focul a distrus lăcaşul de cult chiar în ziua în care credincioşii, ortodocşi pe stil vechi, sărbătoreau ajunul Anului Nou.

O femeie de 82 de ani din Neamţ a murit carbonizată după ce i-a luat foc locuința
O femeie de 82 de ani din Neamţ a murit carbonizată după ce i-a luat foc locuința

O femeie de 82 de ani din Neamţ și-a găsit sfârșitul azi-noapte în locuința ei, cuprinsă de foc.

Incendiu violent în Miercurea Ciuc. Sute de oameni au rămas fără case în plină iarnă
Incendiu violent în Miercurea Ciuc. Sute de oameni au rămas fără case în plină iarnă

Aproximativ 400 de oameni din Miercurea Ciuc au rămas fără un acoperiş deasupra capului, după un incendiu devastator care a mistuit peste 20 de case.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.