Un bărbat din Argeş a anunţat că a fost răpit. De ce se ascundea de fapt sub masa iubitei

×
Codul embed a fost copiat

Întâmplare demnă de un film absurd în Argeș. După o zi de căutări, cu aproape 200 de poliţişti şi jandarmi, un bărbat care își alertase familia că a fost răpit și sechestrat, a fost găsit sub o masă în casa iubitei lui.

Individul ar fi recurs la acest gest pentru a se sustrage de la plata unor datorii. Acum însă este pasibil de o amendă de 5000 de lei.

Bărbatul a fost văzut ultima dată în urmă cu o săptămână. A mers la serviciu să-şi ia salariul și a anunțat că intră în concediu medical, după care a dispărut fără urmă. Locuia singur, iar mama lui a fost cea care a anunțat poliția că fiul ei e de negăsit.

Cum era adult și plecase voluntar de acasă, poliția nu l-a căutat. Luni seara, însă, sora bărbatului a povestit la 112, îngrozită, că fratele ei a sunat-o și i-a spus că a fost răpit și este sechestrat. Abia atunci polițiștii au intrat în alertă.

Poliţiştii au localizat telefonul bărbatului, iar semnalul venea chiar din satul lui. 150 de polițiști și 20 de jandarmi, cu câini de urmă, au împânzit satul și au intrat în 50 de case, în căutarea lui. Au ajuns și la casa unei femei de 47 de ani, cu care Marius Micu are o relație. Nu mică le-a fost surpriza polițiștilor când, după 8 ore de căutări, l-au găsit sub masă, în casa iubitei. L-au ridicat şi l-au dus la sediul poliției, pentru audieri.

Citește și
minora disparuta
O minoră de 13 ani din Timişoara a dispărut după ce a plecat la şcoală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Florin Popa purtător de cuvânt IPJ Argeș:„Cel în cauză şi-a sunat sora alarmând-o că s-ar afla într-un loc necunoscut unde nu ar fi lăsat să plece. În acest timp se ascundea în locuinţa unei femei de 47 de ani din aceeaşi localitate cu care bărbatul avea o relaţie. Este pasibil de sancţiune contravențională, amenda prevăzută pentru alarmarea falsă fiind cuprinsă între 1500 şi 5000 de lei".

Polițiștii l-au audiat ore bune pe bărbatul care a recunoscut că totul a fost o înscenare, întrucât avea o datorie de circa 25.000 de lei la bancă și credea că în acest fel va scăpa de povara înapoierii banilor. Bărbatul ar putea fi amendat cu până la 5000 de lei pentru alarmă falsă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O fată de 10 de ani din Ilfov, dată dispărută. Poliția solicită ajutor pentru a o găsi
O fată de 10 de ani din Ilfov, dată dispărută. Poliția solicită ajutor pentru a o găsi

O fată de 10 ani din Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov, este căutată, marţi, de poliţişti, criminalişti şi jandarmi, după ce părinţii săi au anunţat că aceasta a plecat de acasă în jurul orei 11.00 şi nu s-a mai întors. 

O minoră de 13 ani din Timişoara a dispărut după ce a plecat la şcoală
O minoră de 13 ani din Timişoara a dispărut după ce a plecat la şcoală

Poliţiştii din Timişoara caută o minoră în vârstă de 13 ani, care a plecat spre şcoală luni şi nu a mai revenit acasă, dispariţia ei fiind anunţată marţi de către familie.

Un pacient a dispărut dintr-un spital din Iaşi. Rudele îl caută de o lună
Un pacient a dispărut dintr-un spital din Iaşi. Rudele îl caută de o lună

Apel disperat făcut de familia unui bărbat de 72 de ani, care a dispărut de pe holurile unui spital din Iaşi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.