Tânără din Argeș, amendată pentru că a părăsit izolarea ca să se întâlnească cu doi bărbați

Politie
Politia Romana

O tânără din judeţul Argeş, care trebuia să se afle în izolare la domiciliu, a fost depistată de poliţişti într-un autoturism împreună cu doi bărbaţi, ea fiind amendată şi plasată în carantină.

Sâmbătă, un bărbat întors recent în România dintr-o ţară aflată în zona roşie, a sunat la poliție să anunțe că persoana cu care se afla izolat, a părăsit locuinţa unde se aflau împreună. Tânăra de 18 ani a fost găsită rapid de polițiști , într-o mașină în care se afla alături de doi bărbați de 24 și 25 de ani, relatează sursata.ro.

Fata a a primit o amendă de 5.000 de lei pentru că nu a respectat autoizolarea. De asemenea, aceasta a fost plasată în carantină instituționalizată timp de 14 zile, pe care va trebui să o achite din propriul buzunar - 300 de le pe zi. Tânăra are astfel de plătit, în total, 9200 de lei.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au dispus şi pentru cei doi bărbaţi aceeaşi măsură, de introducere în carantină instituţionalizată. De asemenea, și aceștia au fost sancționați cu 5.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor specifice stării de urgenţă.

 

Citește și
O bătrână din Botoșani a ieșit cu o rață la plimbare prin oraș. Cum a scăpat de amendă
O bătrână din Botoșani a ieșit cu o rață la plimbare prin oraș. Cum a scăpat de amendă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce a pățit un român beat din Italia, înarmat cu un cuțit, care a furat o sticlă de vin și o conservă de roșii
Ce a pățit un român beat din Italia, înarmat cu un cuțit, care a furat o sticlă de vin și o conservă de roșii

Un român beat din orașul italian Forli, care avea un cuțit asupra sa, a fost prins în timp ce încerca să fure o sticlă de vin și o conservă de roșii dintr-un magazin. Bărbatul a scăpat însă doar cu o amendă pentru că a încălcat carantina.

O bătrână din Botoșani a ieșit cu o rață la plimbare prin oraș. Cum a scăpat de amendă
O bătrână din Botoșani a ieșit cu o rață la plimbare prin oraș. Cum a scăpat de amendă

O vârstnică din municipiul Botoșani a ieșit la plimbare prin oraș cu o rață după ea, dar a scăpat de amendă după ce polițiștii au realizat că pasărea chiar îi era animal de companie.

A ieșit din izolare pentru a bea cu prietenii. Ce amendă a primit
A ieșit din izolare pentru a bea cu prietenii. Ce amendă a primit

Un bărbat din Botoşani a fost sancţionat de poliţişti după ce a părăsit locuinţa, în care se afla în izolare şi a mers să bea alcool alături de trei prieteni, se arată într-o informare de presă transmisă, luni, de Instituţia Prefectului.

Amenda primită de 6 tineri din Balș după ce s-au filmat plimbându-se pe stradă
Amenda primită de 6 tineri din Balș după ce s-au filmat plimbându-se pe stradă

Șase bărbaţi din Balş au fost sancţionaţi de poliţişti pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie în afara locuinţei după ce s-au filmat în timp ce se deplasau împreună pe o stradă din localitate şi au postat imaginile pe o reţea de socializare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.