Suspiciuni de pestă porcină într-o localitate din Timiș. Măsura luată de DSVSA

porci
Pro TV

O gospodărie din localitatea Belinț, județul Timiș, este vizată de suspiciuni referitoare la pesta porcină africană. Astfel, inspectorii DSVSA Satu-Mare au prelevat probe.

Conform procedurilor, probele au fost trimise către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti - Laborator Naţional de Referinţă, pentru confirmarea diagnosticului, informează Agerpres.

Potrivit comunicatului, în urma investigaţiilor preliminare, a rezultat că în perioada 10-11 ianuarie 2019 au fost cumpărate, de către două persoane din satul Belinţ şi o persoană din satul Bârna, un număr de 25 capete tineret porcin, de la o exploataţie situată în extravilanul localităţii Giroc, judeţul Timiş. Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare şi nici însoţite de documente sanitare veterinare, medicii veterinari din circumscripţiile respective nefiind anunţaţi de aceste tranzacţii, fapt ce constituie o încălcare gravă a legislaţiei. Până la data apariţiei rezultatului de laborator, muriseră 23 porcine.

Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie. Investigaţiile vor continua şi în zilele următoare. Centrul Local (judeţean) de Control al Bolilor a fost convocat în vederea analizării situaţiei şi adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane.

DSVSA Timiş reia solicitările către crescătorii de porcine să nu procedeze la achiziţii de porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoţite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.
Orice caz d moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare.

Citește și
porc
Alertă la Arad, după ce a fost găsit un porc mort între blocuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei.

De asemenea, Autoritatea face precizarea că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un nou focar de pestă porcină în România. Mistreții vor fi vânați
Un nou focar de pestă porcină în România. Mistreții vor fi vânați

Virusul pestei porcine a ajuns şi în judeţul Bistriţa-Năsăud. Boala a fost găsită la 3 mistreţi din fondul de vânătoare Agrieș, într-o zonă situată la aproximativ 1 kilometru de judeţul Maramureş, şi 12 kilometri de judeţul Cluj.

Alertă la Arad, după ce a fost găsit un porc mort între blocuri
Alertă la Arad, după ce a fost găsit un porc mort între blocuri

Un porc mort a fost găsit, luni, de angajații unei firme care ridică gunoiul, între niște blocuri din Arad. Astfel, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au ridicat animalul, pentru a descoperi dacă avea pestă porcină.

Nou focar de pestă porcină. Localitatea din Vrancea care a fost afectată
Nou focar de pestă porcină. Localitatea din Vrancea care a fost afectată

Pesta porcină africană a fost confirmată, sâmbătă, într-o gospodărie din localitatea Giulești din județul Vrancea. 

Un nou focar de pestă porcină, depistat în Ajunul Crăciunului. Porci morți în cotețe
Un nou focar de pestă porcină, depistat în Ajunul Crăciunului. Porci morți în cotețe

Chiar în Ajunul Crăciunului, un nou focar de pestă porcină africană a fost depistat în judeţul Olt.

Porcii care au scăpat de pesta porcină, tăiați de Ignat. ”Trimitem în străinătate”
Porcii care au scăpat de pesta porcină, tăiați de Ignat. ”Trimitem în străinătate”

Joi, de Ignat, oamenii au tăiat porcii, dacă nu locuiesc în zonele în care a apărut pesta porcină.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.