"Sunt doar un OM", campanie împotriva Covid-19. Apelul făcut de Simona Halep şi Irina Rimes

Facebook/MAI

Irina Rimes, Simona Halep și Camelia Potec se numără printre personalităţile care s-au alăturat campaniei de conştientizare "Sunt doar un om", lansată de Ministerul Culturii şi Guvernul României.

Campania, care atrage atenţia asupra responsabilităţilor pe care le are fiecare cetăţean în această perioadă, a fost realizată la iniţiativa Ministerului Culturii.

"Prin alăturarea persoanelor cunoscute din diverse domenii de activitate arătăm că, în faţa unei pandemii sau a oricărei alte greutăţi prin care am trece, toţi suntem doar oameni obişnuiţi, dar responsabili, şi suntem afectaţi în mod egal", arată ministerul, prin intermediul unui comunicat, potrivit Agerpres.

S-au alăturat campaniei persoane din mediul artistic, afaceri, blogging, sport şi reprezentanţi la vârf ai autorităţilor publice, precum: Oana Mareş, Bogdan Ştefănescu - muzician, Dragoş Anastasiu - preşedinte CCIR Germană, Oana Trifu Bulzan - blogger, Bogdan Gheorghiu - ministrul Culturii, Ion Marcel Vela - ministrul Afacerilor Interne, Nelu Tătaru - ministrul Sănătăţii, Raed Arafat - secretar de Stat M.A.I., Horaţiu Moldovan - secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii.

Citește și
coronavirus
Cercetătorii britanici au dezvăluit care este rata mortalității, din cauza noului coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Este important ca toţi să fim mai responsabili şi să aplicăm măsurile recomandate de autorităţi. Sunt măsuri la îndemâna tuturor şi depinde de fiecare dintre noi să ne protejăm pe noi şi pe cei de apropiaţi. Nimeni nu s-a mai confruntat cu o astfel de pandemie, cu acest virus necunoscut, aşa că este important să ne mobilizăm şi să ajutăm autorităţile prin măsurile simple pe care le putem lua noi toţi, doar ca simpli oameni. Acum este imperios necesar să fim solidari, să gândim şi să acţionăm corect. Nu mai târziu", a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.

Măsurile recomandate sunt: spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun; evitarea contactului cu persoane care suferă de infecţii respiratorii acute; evitarea atingerii ochilor, nasului sau gurii dacă mâinile nu sunt igienizate; luarea medicamentelor antivirale sau antibiotic doar la prescripţia medicului; acoperirea nasului şi gurii când strănutăm sau tuşim; ştergerea suprafeţelor cu dezinfectant pe bază de alcool sau clor; respectarea regulilor de siguranţă când mergem la cumpărături; achitarea plăţii contactless cu cardul sau telefonul; sunarea medicului de familie de către cei care au febră sau tuşesc, fără prezentarea imediată la spital; protejarea bătrânilor, părinţilor şi bunicilor; distanţarea socială.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
LIVE UPDATE. Coronavirus în România, 31 martie. 2.245 de persoane infectate, 62 de pacienți la ATI. Sunt 80 de morți
LIVE UPDATE. Coronavirus în România, 31 martie. 2.245 de persoane infectate, 62 de pacienți la ATI. Sunt 80 de morți

Coronavirus România, LIVE UPDATE 31 martie. Noua raportare de infecţii cu noul coronavirus arată 2245 de cazuri în ţara noastră, 80 de decese şi 220 de persoane vindecate.

Cercetătorii britanici au dezvăluit care este rata mortalității, din cauza noului coronavirus
Cercetătorii britanici au dezvăluit care este rata mortalității, din cauza noului coronavirus

Un studiu elaborat de universităţi britanice pe baza datelor răspândirii COVID-19 în China estimează că rata mortalităţii pentru această boală este de 0,66%, dacă se ia în calcul faptul că o parte dintre infecţii nu se confirmă.

VIDEO Moment emoționant în Italia. Cum au surprins medicii un pacient de ziua lui
VIDEO Moment emoționant în Italia. Cum au surprins medicii un pacient de ziua lui

Situația gravă din Italia, unde spitalele fac față cu greu numărului mare de pacienți infectați cu coronavirus, a dus și la apariția unor momente emoționante.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.