Stagiu militar de patru luni pentru tineri. Ministrul Apărării a anunțat câți bani vor primi voluntarii

Vasile Dîncu
Agerpres

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani vor putea participa voluntar la un program de pregătire militară de patru luni, pentru care vor fi și remunerați.

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a anunțat că un proiect de lege în acest sens va fi adoptat în această toamnă.

Acesta a mai precizat că persoanele care vor participa la acest stagiu militar vor primi între 1.500 și 2.000 de lei pe lună.

Iar la finalizarea programului de pregătire militară vor primi și o indemnizație: echivalentul a trei salarii medii brute pe economie, ceea ce înseamnă un câștig net de aproximativ 12.000 de lei. 

„Cred că în această toamnă o să reuşim în Parlament să trecem un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar. Patru luni ar fi maximum pentru pregătire militară, sigur, în funcţie şi de specialitate. Patru luni stai în unitate, în care ai echipament gratuit, primeşti şi o soldă. Încă nu am stabilit încă exact care vor fi sumele. Ar putea să primească în jur de 1.500-2.000 de lei pe lună. Evident că la terminarea stagiului militar există şi posibilitatea a primi trei salarii medii, ca un fel de primă pentru înscriere", a declarat ministrul Vasile Dîncu, la Antena 3.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Militarii voluntari vor fi însă obligați să se prezinte la unitățile militare de câte ori sunt chemați, inclusiv în caz de mobilizare pentru război.

„Scopul final fiind acela de a asigura o rezervă a Armatei României mult mai bună atât din punct de vedere calitativ, cât și mult mai numeroasă”, a declarat generalul Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN, pentru Știrile PRO TV.

Vasile Dîncu a mai precizat că MApN a schimbat regulile pentru rezerviștii militari, care înainte nu puteau pleca la muncă în străinătate.

„Am eliminat inclusiv condiţia aceea, de a nu putea să plece în străinătate. Poate să plece să lucreze în străinătate. 15 zile poate să vină la chemare, în cazul unei mobilizări. Avem o adresabilitate destul de bună. Anul acesta am scos peste 800 de locuri, avem deja înscrişi peste 1.200. Se vor mai înscrie probabil între timp, dar am găsit şi o altă formulă: aceea de stagiu militar voluntar, pentru că şi în urma acestui război, am văzut prin reacţiile pe social media, pe TikTok, unde suntem foarte activi”, a mai spus ministrul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.