Sfârșit tragic pentru un tânăr de 21 de ani. A intrat cu mașina într-un stâlp, s-a răsturnat și s-a oprit într-o curte

×
Codul embed a fost copiat

Sfârșit tragic, în prag de sărbători, pentru un tânăr de 21 de ani din județul Botoșani, care a murit pe loc după ce a intrat cu mașina într-un stâlp, s-a răsturnat și s-a oprit într-o curte.

Prietenul cu care călătorea, aflat în dreapta, este internat în stare gravă. Se pare că șoferul, care își adusese de curând mașina din Germania, a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă.

Accidentul a avut loc vineri dimineață, în comuna Avrămeni. Într-o curbă la dreapta, șoferul, care avea viteză, a intrat într-un stâlp, apoi s-a răsturnat în curtea unui localnic. Norocul oamenilor a fost că nimeni nu se afla atunci în apropierea gardului. Speriați, cei din casă au sunat la 112 și au sărit să acorde primul ajutor.

Localnic: „Dintr-o dată am auzit o bufnitură. Când am ieșit am văzut mașina răsturnată. Am pus mâna și am sunat. I-am scos afară. Avea viteză mare.”

Reporter: „V-a mutat fântâna din loc.” 

Localnic: „Da, a astupat-o."

Citește și
mazor x
Un tânăr care risca să rămână paralizat a reuşit să meargă a doua zi după o operaţie cu robotul Mazor X
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai multe echipaje de intervenție de la ISU și de la Ambulanță au ajuns la locul accidentului, însă, din păcate, pentru șofer nu s-a mai putut face nimic.

Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani: „Conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, a fost scos din autoturismul răsturnat pe cupolă de către pompieri. Acesta era inconștient, motiv pentru care s-au început imediat manevrele de resuscitare."

Daniela Amarandei, medic SAJ Botoșani: „La fața locului am găsit un tânăr în stop cardio-respirator. S-au practicat manevrele de resuscitare, dar fără succes. Victima prezenta mai multe traumatisme importante și o plagă latero-cervicală profundă, cu pierdere masivă de sânge."

Pasagerul din dreapta, un tânăr de 22 de ani, a fost găsit în viață de medici, cu răni grave. El a fost dus de urgență la Spitalul Județean din Botoșani.

Tânărul care a murit în accident își cumpărase de curând mașina din Germania. Își invitase prietenul la o plimbare, ca să o testeze, spun cunoscuții.

Delia Neniscu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: „Într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat în contact cu un stâlp de susținere a rețelei electrice și s-a răsturnat în afara părții carosabile."

Familia tânărului se pregătește acum de înmormântare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un polițist din Maramureș a murit după ce a intrat cu mașina într-o căruță nesemnalizată
Un polițist din Maramureș a murit după ce a intrat cu mașina într-o căruță nesemnalizată

Sfârşit cumplit pentru un poliţist din Maramureş! Ofiţerul de 45 de ani a murit după ce a intrat în plin într-o căruţă nesemnalizată, care circula din sens opus, pe DN18, în localitatea Berbești.

Un tânăr care risca să rămână paralizat a reuşit să meargă a doua zi după o operaţie cu robotul Mazor X
Un tânăr care risca să rămână paralizat a reuşit să meargă a doua zi după o operaţie cu robotul Mazor X

Un tânăr de 25 de ani, victimă a unui accident rutier în urma căruia care risca să rămână paralizat, a reuşit să meargă a doua zi după ce o echipă medicală a efectuat o intervenţie chirurgicală cu ajutorul celui mai performant robot din lume, Mazor X.

Patru bărbați au fost răniți în urma unui accident în Buzău. Șoferul vinovat nu a oprit la stop
Patru bărbați au fost răniți în urma unui accident în Buzău. Șoferul vinovat nu a oprit la stop

Patru bărbați au fost răniți miercuri seara, în localitatea Cotorca din Buzău, în timp se se întorceau de la serviciu cu un microbuz.

Directorul unui show BBC a murit într-un accident stupid. Charlie Mott, decedat în baie ștrangulat cu furtunul de la duș
Directorul unui show BBC a murit într-un accident stupid. Charlie Mott, decedat în baie ștrangulat cu furtunul de la duș

Un director al unui celebru show din Marea Britanie a murit într-un accident stupid, spânzurat cu furtunul de la duș. Detalii din ancheta poliției s-au aflat abia acum, la câteva luni de la decesul acestuia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.