Reacţia Jandarmeriei după ironiile la adresa clipului despre Eminescu. "Patul lui Procust"

jandarmeria romana - mihai eminescu
Facebook.com

Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a reacţionat miercuri după comentariile ironice de pe reţelele sociale.

Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a scris miercuri pe Facebook, comentând reacţiile la adresa postării de marţi în care era omagiat Eminescu: "După ce am văzut și citit întreaga sarabandă de ironii la adresa unei postări făcute pe pagina de socializare a institutuției în care lucrez (și acum vă rog să-mi scuzați postarea subiectivă), m-am gândit astăzi la Patul lui Procust. Știu deja sau intuiesc, o să spuneți că sunt jandarm, eventual analfabet și că n-are rost să fac pe deșteptul, din moment ce pumnii mei minte n-are! Este acel pat îngust în care, dacă ai neșansa să nimerești, și mai grav, să nu încapi în el, se taie din tine fără milă, ca să respecți tiparul. Vrem tipare, cu orice preț! Dacă nu respecți tiparul va fi rău. Trebuie să fii neapărat în trend. Trebuie să critici, orice, dar să critici cu multă abnegație. Un tipar a cărui concizie, din păcate, impune și o doză mare radicalism, care de cele mai multe ori exclude nuanțele. Pentru cei care astăzi au trimis mesaje pe pagina de socializare, au ironizat, au creat, au făcut catrene, unele foarte reușite, îmi confirmă încă o data, că românii sunt oameni spirituali, inteligenți și creativi. Mă bucur să știu că activitatea noastră este urmărită de astfel de oameni.
Pentru încheiere, aș apela tot la Eminescu...“de aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.”
"

Jandarmeria Română a pus marţi pe pagina de Facebook un videoclip prin care vrea să îi aducă un omagiu poetului Mihai Eminescu. În imagini, trei jandarmi se plimbă prin pădure, cu un pahar de ceai în mână, iar la un moment dat unul dintre ei spune: ”Ce vreme frumoasă este afară. Vremea aceasta îmi aduce aminte de copilărie”. Brusc însă, o jandarmeriță îi atenționează că astăzi este o zi importantă. Apoi, una dintre jandarmerițe începe să cânte melodia ”Doina și Ion Aldea Teodorovici - Eminescu”.

Utilizatorii de Facebook nu au apreciat foarte mult momentul ”artistic” și au dat startul ironiilor la comentarii.

Citește și
record cluj
Cum ar putea clujenii să doboare un record mondial, recitând versurile lui Eminescu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Singura zi în care Eminescu face trafic pe internet. Cum au marcat românii ziua lui
Singura zi în care Eminescu face trafic pe internet. Cum au marcat românii ziua lui

Se împlinesc 169 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi este, din păcate, cam singura zi în care marele poet naţional face trafic pe internet.

Cum ar putea clujenii să doboare un record mondial, recitând versurile lui Eminescu
Cum ar putea clujenii să doboare un record mondial, recitând versurile lui Eminescu

Mii de oameni au stat sâmbătă răbdători la coadă ca să citească o strofă de Mihai Eminescu. Au luat astfel parte la evenimentul, intitulat ''Marea Lectura'', care ar putea duce oraşul Cluj - Napoca direct în Cartea Recordurilor.

Petrecere pe manele, după BAC. ”Coboară în jos, Luceafăr alunecat. Cum era, mă?”
Petrecere pe manele, după BAC. ”Coboară în jos, Luceafăr alunecat. Cum era, mă?”

Poeziile lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga s-au dovedit o piatră greu de trecut pentru unii dintre absolvenţii de clasa a 12-a, care au susţinut luni, la bacalaureat, proba scrisă de limba şi literatura română.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.