Reacţia Elenei Udrea când e întrebată dacă Traian Băsescu e naşul fetiţei ei

×
Codul embed a fost copiat

După mai bine de un an de absenţă, Elena Udrea a avut joi prima apariţie publică.

S-a prezentat la termenul în dosarul în care este acuzată, alături de Ioana Băsescu, de finanţarea ilegală a campaniei electorale din 2009 a fostului preşedinte Traian Băsescu. A venit însoţită de tatăl fetiţei ei. Iar la finalul şedinţei, de altfel foarte scurtă, pentru că s-a amânat , a declarat că are încredere în justiţia de acum . A mărturisit că nu a vrut să se mute niciodată în Costa Rica, dar a fost nevoită şi că i-au lipsit jurnaliştii romani, dar nu şi procesele.

Eu cred că lucrurile sunt în schimbare spre bine în România, în general şi în justiţie”, a spus Udrea.

Şedinţa de joi, prima cu noul judecător, după ieşirea la pensie a fostului magistrat, a fost amânată pentru că unul dintre inculpaţi nu era asistat de avocat. Fostul ministru al turismului a spus că va veni la toate termenele şi că are încredere în justiţie.

La plecare, fostul ministru a negat faptul că Traian Băsescu ar fi naşul fetiţei sale. „Creşte, acum face un an” a spus ea despre Eva Maria.

Citește și
Traian Basescu
Traian Băsescu, despre revenirea în ţară a Elenei Udrea: „O decizie bună”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Următorul termen în dosar va fi la jumătate lunii octombrie.

După mai bine de un an de absenţă, Elena Udrea a avut joi prima apariţie publică.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Udrea, prima apariţie publică după întoarcerea în ţară. De ce a revenit din Costa Rica
Udrea, prima apariţie publică după întoarcerea în ţară. De ce a revenit din Costa Rica

Fostul ministru a venit joi dimineaţă, alături de iubitul său, la Curtea de Apel Bucureşti.

Traian Băsescu, despre revenirea în ţară a Elenei Udrea: „O decizie bună”
Traian Băsescu, despre revenirea în ţară a Elenei Udrea: „O decizie bună”

Fostul președinte al României Traian Băsescu a declarat, joi seară, că a vorbit cu Elena Udrea și înainte să revină în țară, cât și după. Mai mult, el consideră că aceasta a luat o decizie bună de a se întoarce în România.

Elena Udrea a confirmat că s-a întors în România. De ce nu a venit cu avionul
Elena Udrea a confirmat că s-a întors în România. De ce nu a venit cu avionul

Fostul ministru al Turismului a confirmat luni seraă revenirea în România, printr-o postare pe Facebook.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.