Rata de absorbție a fondurilor europene a adus România la egalitate cu Germania, spune premierul Ciucă

Guvern, Nicolae Ciucă
Agerpres

Rata de absorbție a fondurilor europene pentru România o plasează la un nivel fruntaș față de alte țări europene cu tradiție, spune premierul Ciucă. Este de 64,5% și a adus România la un nivel egal cu Germania şi foarte aproape de Franţa (65%).

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, România a depșit state membre vechi precum Belgia (59%), Italia, Spania ori Olanda (fiecare cu puţin peste 56%). „De când PNL a preluat postul de premier, în România au intrat 7,8 miliarde euro”, a mai spus şeful Executivului, pe Facebook, citat de news.ro.

Rata de absorbţie a fondurilor europene de 64,5% plasează România la un nivel egal cu Germania şi foarte aproape de Franţa (65%), depăşind state membre vechi, precum Belgia (59%), Italia, Spania ori Olanda (fiecare cu puţin peste 56%). Procentul reprezintă 22 miliarde euro, bani intraţi în ţară din totalul de 35,2 miliarde euro alocat României pentru exerciţiul financiar 2014-2020”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri.

„Prin comparaţie, din ianuarie 2014 până în octombrie 2019, România a accesat 14,2 miliarde euro. Guvernul PNL a reuşit performanţa de a aduce în România, într-o perioadă de un an şi 8 luni, mai mult de jumătate din banii care au fost atraşi de guvernele care s-au succedat în primii cinci ani ai acestui exerciţiu financiar european”, a adăugat premierul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ședință de Guvern cu măștile pe față. Premierul și miniștrii au purtat măști chiar dacă nu sunt obligatorii. VIDEO
Ședință de Guvern cu măștile pe față. Premierul și miniștrii au purtat măști chiar dacă nu sunt obligatorii. VIDEO

La ședința de Guvern de miercuri dimineață atât premierul Nicolae Ciucă, cât și miniștrii au purtat măști de protecție, chiar dacă acest lucru nu este obligatoriu.

Sorin Cîmpeanu a atacat decizia favorabilă superiorului Ciucă în scandalul de plagiat
Sorin Cîmpeanu a atacat decizia favorabilă superiorului Ciucă în scandalul de plagiat

Decizia de anulare a sesizărilor de plagiat formulate împotriva premierului Nicolae Ciucă a fost atacată chiar de subordonatul acestuia, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

Ciucă, mesaj către prefecţi privind combaterea caniculei: „Vă rog să nu trataţi evenimentele ca fiind de natură minoră”
Ciucă, mesaj către prefecţi privind combaterea caniculei: „Vă rog să nu trataţi evenimentele ca fiind de natură minoră”

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj prefecţilor, vineri, într-o videoconferinţă pe tema măsurilor de combatere a efectelor caniculei, transmite News.ro.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.