Primăria Capitalei nu mai avizează complexe imobiliare mari, fără drum de acces și școli. Trebuie demolate 20 de blocuri

×
Codul embed a fost copiat

Primăria Capitalei nu va mai aviza complexe imobiliare mari, dacă nu vor include de la bun început drumuri de acces, școli și grădinițe.

Nicușor Dan anunță că Direcția de Urbanism va negocia cu fiecare dezvoltator, în parte astfel încât inițiatorii proiectului să-și asume, aceste construcții în contract și pe banii lor.

Decizia vine, după ce o comisie de urbaniști a analizat documentele pentru zeci de proiecte noi. Aproape toate urmează, să fie respinse la avizare de primarul general, care le-a comparat cu niște ghetouri.

O comisie de urbaniști a analizat din octombrie și până acum 42 de proiecte noi care ar urmă să fie construite în București. Cele mai vechi au fost depuse la primărie în 2020.

Potrivit primarului majoritatea vor fi respinse, pentru că nu respectă normele.

Citește și
Nicusor Dan
Primarul general, Nicuşor Dan, s-a vaccinat împotriva Covid-19 cu prima doză
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De pildă, între două blocuri trebuie să fie o distanță egală cu jumătate din înălțimea lor, iar fiecare locuitor trebuie să aibă cel puțîn 20 de metri pătrați de spațiu verde.

Dezvoltatorii sunt invitați să le revizuiască.

Nicușor Dan, primarul Capitalei: "Când se emite puz, să prevădă, document oficial, drumuri de acces, școală grădinița, creșă. Care vor fi făcute de beneficiar, soluția corectă să facă ei drum. Cei care vin la noi să ceară un PUZ”.

Bogdan Suditu, președintele comisiei tehnice: "Reduci din profitul tău, dar câștigam și noi, cei care locuim acolo."

Fiecare dezvoltator imobiliar va negocia cu direcția de Urbanism. Cei care nu se țin de cuvânt rămân fără aviz.

Urbanistii spun că în unele complexe imobiliare construite în ultimii ani în Capitală încape populația unui oraș de dimensiunea Predealului. Spre deosebire de Predeal, aceste cartiere noi nu au nicio școală, nicio grădiniță, nici drumuri bune.

Modelul de construcție a noilor cartiere este inferior celor de acum 50 de ani, cum ar fi Balta Albă, Drumul Taberei, spun specialiștii. Mii de blocuri din București au fost construite complet ilegal, spune și primăria. Multe dintre ele nu au nici măcar un loc de parcare.

Mai grav unele parcări de la demisol au fost transformate în apartamente.

În prezent există decizii pentru demolarea a aproape 20 de blocuri, iar Nicușor Dan intenționează să-i ajute pe reclamanți să își ducă această misiune până la capăt.

Analizele și negocierile din primărie nu vor bloca dezvoltarea de complexe imobiliare care vor respectă legislația în vigoare, spune edilul.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primăria Capitalei nu va organiza un spectacol de Revelion. Nicușor Dan: „Noile condiţii au fost anunţate prea din scurt”
Primăria Capitalei nu va organiza un spectacol de Revelion. Nicușor Dan: „Noile condiţii au fost anunţate prea din scurt”

Primăria Capitalei nu va organiza Revelionul, în centrul Bucureştiului, chiar dacă autorităţile permit acest lucru.

Primarul general, Nicuşor Dan, s-a vaccinat împotriva Covid-19 cu prima doză
Primarul general, Nicuşor Dan, s-a vaccinat împotriva Covid-19 cu prima doză

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a vaccinat cu prima doză de ser împotriva Covid-19.

Nicuşor Dan: Bucureştenii vor plăti 164 de lei pentru căldură, aşa cum plătesc şi azi
Nicuşor Dan: Bucureştenii vor plăti 164 de lei pentru căldură, aşa cum plătesc şi azi

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a declarat, vineri, după o discuţie cu ministrul Finanţelor Publice, că bucureştenii vor plăti în continuare 164 de lei la căldură, atâta timp cât CGMB nu va modifica hotărârea din 2011, scrie News.ro. 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.