Polițistă româncă din Londra, participantă la funeraliile Reginei: Nu pot exprima în cuvinte cât de emoționant a fost

Elena Labă, românca politistă în Londra - 2
StirilePROTV

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a au fost cel mai grandios eveniment organizat în Marea Britanie în ultimii ani. Mii de polițiști și militari au fost mobilizați, iar printre aceștia a fost și Elena Labă, o româncă voluntar în Poliția Metropolitană.

În vârstă de 35 de ani, Cristina Elena Labă a făcut parte dintre polițiștii mobilizați pentru a asigura ordinea pe traseul pe care a fost dus sicriul Reginei, în cursul zilei de luni. Tânăra, originală din Băile Olănești, Vâlcea, este stabilită în Londra de 14 ani și lucrează ca voluntar în cadrul Metropolitan Police. Ea este angajată de peste 6 ani pe postul de Special Constable.

Elena a povestit pentru Știrile ProTv cum a trăit ziua funeraliilor reginei Elisabeta a II-a și ce a impresionat-o cel mai mult.

Ziua funeraliilor reginei Elisabeta

A lucrat 14 ore, între 04:00 și 18:00, și poziția ei a fost în apropiere de Westminster Abbey, locul din care s-a pornit în procesiunea de pe străzile Londrei. Ea povestește cât de mult au impresionat-o zecile de mii de oameni care au așteptat ore întregi pe trotuare pentru a surprinde câteva momente sicriul Reginei și a-și lua rămas bun de la suverană.

„Am fost impresionată să văd oamenii așezați pe trotuare fie de cu noapte, fie din zorii dimineții. Mulți erau oameni simpli, unii au venit cu copii în cărucioare, alții erau în cârje sau cadre de mers, dar erau și persoane despre care puteai spune de al prima vedere că avuseseră funcții înalte, unii aveau medaliile primite de-a lungul vieții expuse pe piept, pesemne foste cadre militare. Și toți zâmbeau, erau politicoși și vorbeau frumos între ei, parcă erau prieteni, legați de dragostea pentru cea care a fost regină atâția ani”, descrie Elena atmosfera de pe străzile Londrei în ziua funeraliilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Personal, pentru ea, cel mai emoționant a fost, însă, momentul în care polițiștii au fost aplaudați de mulțime pentru serviciul pe care l-au făcut. „Cel mai copleșitor și emoționant moment pentru mine personal, a fost atunci când am fost duși la locul unde fuseserăm desemnați în formula de 2 rânduri ( 20 de ofițeri atât Regulars cât și Specials) pe același drum pe care urma să fie condus mai târziu sicriul reginei, iar toți oamenii care se așezasera pe margine dincolo de barierele metalice strigau, ne aplaudau și ne mulțumeau pentru serviciul nostru ! Nu pot exprima în cuvinte cât de emoționant a fost, nu am trăit niciodată un sentiment de mândrie mai mare decât acela”, mărturisește Elena. Tânăra spune că că se simte „recunoscătoare și extrem de onorată că am luat parte la un eveniment pe cât de trist pe atât de grandios”.

Pentru poziția sa în cadrul Poliției Metropolitane, Elena nu este plătită, munca sa fiind una voluntară. Totuși, ea are aceleași puteri ca un polițist angajat cu normă întreagă, are uniformă ca și a lor și se antrenează alături de aceștia, dar lucrează doar 16 ore pe lună, având posibilitatea să-și aleagă programul. Tânăra este extrem de mândră de munca sa și spune că este felul ei de a mulțumi orașului care a primit-o. ”Îmi place ceea ce fac, este o mândrie pentru mine să fac parte din Metropolitan Police și sa dau ceva înapoi comunității, țării care m-a primit pe mine și pe familia mea!”.

În plus, Elena spune că spera ca prin munca voluntară pe care o face, să poată să spele într-o oarecare măsură imaginea românilor. „Îmi doream să spăl cumva imaginea romanilor din străinătate. Știam că avem o reputație proastă și vroiam să le demonstrez că nu toți suntem la fel!”, explică românca. Ea mai este implicată și în alte organizații de voluntariat în Marea Britanie, iar pentr a-și câștiga traiul de zi cu zi, are un mic business personal.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.