Pisici care cad din tavan, într-un spital din România. Una a ajuns chiar pe faţa unui pacient

×
Codul embed a fost copiat

Anchetă la Spitalu de Urgenţă din Constanţa, după ce două pisici au căzut printr-o gaură în tavanul fals.

O anchetă internă a fost demarată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, după ce pe un culoar al unităţii medicale, în zona Secţiei Radiologie, două pisici au căzut din tavan peste pacienţii care aşteptau pe hol, în condiţiile în care din plafonul fals lipseau unele bucăţi de rigips.

Soţia unuia dintre pacienţi a menţionat, vineri, că în timp ce bărbatul era pe targă, aşteptând să fie preluat pentru a i se face o radiografie, din plafonul fals au căzut peste el două pisici, una dintre ele chiar peste faţa acestuia.

Conducerea SCJU şi-a cerut scuze pentru incident explicând că, pentru a putea lucra la sistemul de ventilaţie, muncitorii angajaţi au îndepărtat părţi din tavanul fals, fără a le mai monta la loc.

"Ne pare rău pentru incidentul creat. S-a demarat o anchetă în acest caz. (...) S-a ajuns la această situaţie din pricina faptului că se lucrează la sistemul de ventilaţie din imediata apropiere a locaţiei în cauză, iar piesele lipsă de plafon fals au fost îndepărtate de către muncitori. Având în vedere situaţia creată, plafonul va fi completat la loc. De altfel, vom contacta o firmă specializată pentru a îndepărta animalele, în condiţii de siguranţă, astfel încât să nu se mai întâmple incidente de acest gen", a transmis conducerea spitalului.

Citește și
instrumente de operatie
Ce spun experţii despre cazul femeii care a ars la Floreasca. "Echipa nu era antrenată"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit prefectului judeţului Constanţa, George Niculescu, nicio persoană nu a avut de suferit în urma incidentului petrecut.

"Am luat legătura cu conducerea Spitalului Judeţean şi am aflat faptul că acest incident a avut loc pe un culoar ce duce spre zona de radiologie. Am primit asigurări ca nicio persoană nu a avut de suferit. De altfel, nicio persoană nu s-a prezentat la UPU pentru a solicita îngrijiri medicale în urma acestui eveniment. Din punctul meu de vedere, incapacitatea autorităţilor locale/judeţene de a rezolva problemele din sistemul de sănătate, de peste 30 de ani, începe să producă efecte negative. În cazul unei unităţi medicale, veche de aproximativ 50 de ani, consider că astfel de evenimente se pot evita doar prin realizarea unor investiţii considerabile în reabilitarea completă a Spitalului Judeţean", a afirmat Niculescu.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Horia Ţuţuianu, a menţionat că în SCJU s-au făcut şi continuă investiţiile pentru reabilitarea şi modernizarea unităţii medicale.

"Muncitorii care intervin la reabilitarea instalaţiilor au demontat mai mulţi 'biscuiţi' din tavanul fals, pentru a avea acces la ţevi. Cu această ocazie am descoperit cu toţii că sub tavanul fals se strecurase o felină, care a căzut pentru că fuseseră îndepărtate acele plăci la care am făcut referire. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar asta este cel mai important, şi vă dau asigurări că vom interveni pentru a scoate animalele în condiţii de siguranţă din incinta unităţii medicale. Consiliul Judeţean Constanţa va continua lucrările de reabilitare şi modernizare a unităţii medicale, aşa cum mi-am asumat, alături de echipa de la Consiliul Judeţean, încă de la începutul mandatului. (...) Având în vedere că a fost consilier judeţean (n.r. - actualul prefect, George Niculescu), dumnealui ştie prea bine ce investiţii s-au făcut şi se fac în Spitalul Judeţean, ce eforturi depunem pentru modernizarea celei mai mari unităţi medicale din Dobrogea", a transmis preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Horia Ţuţuianu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O femeie de 47 de ani din Buzău a murit din cauza gripei. Familia a refuzat necropsia
O femeie de 47 de ani din Buzău a murit din cauza gripei. Familia a refuzat necropsia

O femeie de 47 de ani a murit în spital, la Buzău, din cauza gripei.

Ce spun experţii despre cazul femeii care a ars la Floreasca.
Ce spun experţii despre cazul femeii care a ars la Floreasca. "Echipa nu era antrenată"

La Institutul Naţional de Medicină Legală a avut loc marţi autopsia femeii care a luat foc în timpul unei operaţii la spitalul Floreasca.

Ce înseamnă măsura de suspendare a acreditării aplicată Spitalului Floreasca
Ce înseamnă măsura de suspendare a acreditării aplicată Spitalului Floreasca

Ministerul Sănătăţii a făcut luni seară o serie de Precizări privind suspendarea acreditarii Spitalului Floreasca de către ANMCS.

Cum protejăm copiii de viroze. Numărul îmbolnăvirilor a crescut în ultimele zile
Cum protejăm copiii de viroze. Numărul îmbolnăvirilor a crescut în ultimele zile

Camerele de urgenţă ale spitalelor de pediatrie sunt pline, zilele acestea, de copii cu viroze respiratorii.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.