Muncitor îngropat la 14 metri adâncime, în timp ce săpa o fântână. Povestea unui martor

×
Codul embed a fost copiat

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 50 de ani, din Lunca, judeţul Botoşani. Omul săpa o fântână, într-o echipă, cu un utilaj special, dar a făcut o greşeală elementară şi un mal de pământ s-a surpat peste el şi l-a îngropat la 14 metri adâncime.

Colegii sau au încercat zadarnic să îl salveze. Pompierii i-au scos trupul din puţ după două ore de eforturi. Inspectorii de munca au deschis o anchetă.

Trei muncitori săpau fântâna cu ajutorul unui utilaj special care forează solul. Martorii spun că un cablu al braţului s-a rupt, iar bărbatul a intrat în puț, la 14 metri adâncime, pentru a-l repara. În acel moment, malul s-a surpat peste el!

”Am auzit un strigăt: ”Aoleu! Nu mai pot!” Când am ajuns acolo, omul nu mai avea cum să se ridice. Când au coborât cazanul ca să scoată pământul, bărbatul a coborât în interior pe şufă. Nu s-a asigurat. La un moment dat, nu s-a mai auzit nicio voce. S-a surpat pământul”, povestește un martor.

La faţa locului au ajuns două ambulanţe, pompierii şi inspectorii ITM. Operaţiunea de salvare a durat aproape două ore însă, din păcate, muncitorul decedase.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani: ”Am fost solicitaţi pentru a scoate un bărbat care a rămas captiv într-o fântână adâncă de 14 metri. Bărbatul era acoperit cu o cantitate foarte mare de pământ. Cu ajutorul unui utilaj greu, acesta a fost adus la suprafaţă.”

Dan Moldovanu
, inspector şef ITM Botoşani: ”ITM va deschide o anchetă în acest eveniment ca să stabilim cauzele şi cine se face vinovat.”

Bărbatul era căsătorit şi avea două fete. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Incident șocant în Capitală. Un bărbat a fost împins în fața tramvaiului și a murit
Incident șocant în Capitală. Un bărbat a fost împins în fața tramvaiului și a murit

Un bărbat a murit, vineri după amiază, în Capitală, după ce a fost impins în fața tranvaiului de o persoană.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.