Motivul pentru care românii mănâncă mai puțini cartofi. Ce preferă la restaurant

×
Codul embed a fost copiat

Consideraţi până nu de mult mâncarea de bază, cartofii pierd teren în preferinţele românilor.

Consumul este în continuă scădere în ultimii 10 ani pentru că s-au scumpit foarte mult. În plus, oamenii şi-au mai cizelat gusturile gastronomice spun bucătarii şi nutriţioniştii.

În ultimii ani, consumul de cartofi a scăzut constant. Dacă în 2008, un român mânca, în medie, într-o lună, 3,6 kilograme - anul trecut - potrivit Institutului Naţional de Statistică - a consumat cu 600 de grame mai puţin.

Scăderea se vede cel mai bine în restaurante. Lângă o bucată de carne, clienţii nu mai vor neapărat cartofi. Mulţi comandă legume sau orez.

Client: "Dovleceii sunt acum la modă că au indice glicemic scăzut. Lumea încearcă să evite acum carbohidraţii, suntem cu toţii la cură de slăbire, cum se spune. Dar, de două ori mănânc cartofi, acum de la o anumită vârstă, când eşti atent şi la dietă, da, cu siguranţă încerci să mănânci mai rar."

Citește și
Radu Mazare, carton
Ce a făcut Radu Mazăre în prima zi petrecută în România, după revenirea din Madagascar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Scăderea consumului se vede şi în pieţe. Românii nu mai cumpără cartofi cu sacul - aşa cum se întâmplă acum câţiva ani - şi îi iau la kilogram. Cauzele nu ţin doar de dietă, ci şi de preţ. Dintre legume, cartofii s-au scumpit cel mai mult: cu 32% faţă de începutul anului.

Reporter: "Cat de des mâncaţi cartofi?"
Cumpărător: ''Eu, sincer, acum nu cred că am mâncat de două-trei săptămâni".
Reporter: ''Inainte mâncaţi mai mulţi cartofi?"
Cumpărător: ''Da, înainte da".
Reporter: ''Si cum de s-a produs schimbarea asta?"
Cumpărător: ''Pai s-a produs fiindcă cartoful nu e un aliment extraordinar care ţine la dietă"

Şi specialiştii în gastronomie au o explicaţie: românii au început să devină mai pretenţioşi după ce au început să călătorească peste tot în lume.

Robert Massong, chef: "Lumea o început să umble în Europa. Să umble în restaurante cât mai sofisticate şi atunci normal că au venit în România şi au vrut să mănânce şi ce au mâncat şi dincolo. În principiu, restaurantele au văzut că cerinţă este tot mai mare şi au început să se adapteze"

Iren Alexoi, nutriţionist: "Sunt şi trendurile actuale ale nutriţiei, care promovează o alimentaţie diversificată, acum ai acces la mai multe alimente. Nu recomand cartoful chiar în fiecare zi, ştim că e o mâncare populară, ne e şi uşor să îl cumpărăm şi să îl gătim, dar undeva la două, maxim trei ori pe săptămână, este de ajuns. Avem o gamă atât de diversificată de legume, încât putem alege şi altceva."

Deşi mâncăm mai puţini cartofi, România se menţine în topul marilor producători. Suntem pe locul 7 în Europa - cu o producţie în 2017, potrivit Eurostat, de aproape 3 milioane de tone de cartofi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum să deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Greșeala poate fi fatală
Cum să deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Greșeala poate fi fatală

Este sezonul ciupercilor de pădure şi, odată cu el, au apărut şi cazurile de toxiinfecţii grave, provocate de cele otrăvitoare.

Ce a făcut Radu Mazăre în prima zi petrecută în România, după revenirea din Madagascar
Ce a făcut Radu Mazăre în prima zi petrecută în România, după revenirea din Madagascar

Radu Mazăre contestă condamnarea care l-a trimis după gratii pentru următorii nouă ani.

Familia unei fete abuzate sexual va primi despăgubiri de 22.000 euro, deși părinții au fost părtași
Familia unei fete abuzate sexual va primi despăgubiri de 22.000 euro, deși părinții au fost părtași

Decizie controversată a magistraților, după suferința greu de imaginat a unei fete de 16 ani care a fost abuzată sexual.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.