Migranți descoperiți într-un taxi, la granița cu Ungaria

Politia de frontiera
Agerpres

Patru migranţi din Tunisia şi Siria au fost prinşi într-un taxi de către autorităţile de frontieră române, la graniţa cu Ungaria, ei având asupra lor documente de identitate false, pe care urmau să le folosească pentru a intra ilegal în Spaţiul Schengen.

Conform unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Arad, migranţii au fost depistaţi în noaptea de marţi spre miercuri, la aproximativ 800 de metri faţă de linia de frontieră. Ei se aflau într-un taxi, care a fost oprit în localitatea de frontieră Vărşand, relatează Agerpres.

„Pasagerii nu vorbeau limba română şi au prezentat la controlul specific documente având însemnele autorităţilor din Franţa. Întrucât persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost conduse la sediul Sectorului P.F. Vărşand, unde, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că trei migranţi sunt din Tunisia şi unul din Siria, având vârste cuprinse între 23 şi 41 de ani”, se menționează în comunicat.

„De asemenea, documentele franceze prezentate la control nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false”, precizează comunicatul.

Cetăţenii străini au declarat că au obţinut documentele de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 30 de euro. Ei ar fi urmat să le folosească la trecerea frontierei pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

Citește și
Ucrainieni, arestați la frontiera cu Ungaria pentru trafic de migranți
Ucraineni, arestați la frontiera cu Ungaria. Ce au găsit polițiștii în dubele acestora
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Zece migranți au pretins că sunt o echipă de volei pentru a zbura cu avionul spre Elveția
Zece migranți au pretins că sunt o echipă de volei pentru a zbura cu avionul spre Elveția

Zece migranţi sirieni, îmbrăcaţi în echipament sportiv, au încercat să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Elveţia, pe aeroportul din Atena, pretinzând că sunt o echipă de volei, a anunţat poliţia elenă, conform AFP.

Ucraineni, arestați la frontiera cu Ungaria. Ce au găsit polițiștii în dubele acestora
Ucraineni, arestați la frontiera cu Ungaria. Ce au găsit polițiștii în dubele acestora

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au depistat şapte cetăţeni străini, proveniţi din Bangladesh, Vietnam şi Sri Lanka, călăuziţi de către patru ucraineni, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Mai mulți migranți, pe cale să ajungă ilegal în Ungaria. Planul pus la cale de străini
Mai mulți migranți, pe cale să ajungă ilegal în Ungaria. Planul pus la cale de străini

În mai puţin de 12 ore, două grupuri de străini au fost oprite de poliţişti, înainte de a trece ilegal graniţa, în ţara vecină.

România nu va mai prelua migranți de pe nava Open Arms
România nu va mai prelua migranți de pe nava Open Arms

România, care s-a oferit să primească migranţi de pe nava ONG-ului spaniol Open Arms, nu va mai participa la repartizarea acestora, întrucât ofertele celorlalte cinci state din UE care au mai acceptat să preia aceşti migranţi sunt suficiente.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.