Invazie de ploșnițe de pat la o pensiune din Maramureș. Turiștii au fugit a doua zi, proprietarul spune că le-au „plantat”

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți turiști care s-au cazat la o pensiune din Maramureș s-au plâns că și-au găsit noaptea camerele invadate de ploșnițe de pat.

Deși aveau de gând să stea mai mult, oamenii au plecat a doua zi, și au făcut apoi sesizări la protecția consumatorului. Pe de altă parte, administratorul pensiunii susține că turiștii ar fi adus ploșnițele, special pentru scăpa de plata camerelor.

Grupul format din 21 de persoane, toți prieteni, a rezervat 11 camere la pensiunea din Maramureș pentru a petrece un sejur de trei zile relaxante la munte. După ce și-au luat în primire camerele, aceștia spun că au coborât la masă și târziu în noapte au început să observe insecte pe lenjeria de pat și pe perne.

Turistă: „De la trei şi ceva, rând pe rând, colegii au văzut că le-au apărut pe pernă şi cearceafuri, şi n-am ştiut ce sunt, şi după ne-am dat seama că sunt ploşniţe, şi şi am văzut că suntem plini de înţepături. din 11 camere, 8 au fost cu probleme. am incercat să vorbim dimineaţa cu managerul şi am fost neglijaţi”.

Atunci, toți s-au hotărât să plece și să plătească doar pentru 3 din cele 11 camere, spune femeia.

Citește și
plosnita
Avertisment pentru turiști. Capitala europeană în care ploșnițele au luat cu asalt transportul în comun și spitalele | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: „Am observat că umbla ceva pe pernă, şi mi-a spus că sunt ploşniţe de saltea. când am tras perna şi ne-am uitat cu atenţie, efectiv era plin de ploşniţe. ne-am gândit să mergem în maşină, dar era frig şi ne-am luat mai multe haine pe noi”

Turiștii din Baia Mare au făcut sesizări la Direcţia de Sănătate Publică și la Protecția Consumatorului.

Dacian Manoliu, reprezentant OPC Maramureş: „Ni s-au adus la cunoştinţă că s-au constatat nişte nereguli la un operator economic din localitatea Mara, judeţul Maramureş, iar în cursul zilei de mâine vom dispune control pentru a verifica şi a constata dacă acestea se adeveresc".

În tot acest timp, administratorul pensiunii ne-a transmis că persoanele cazate ar fi pus la cale totul.

Proprietar pensiune: „Noi am făcut dezinsecţie şi avem contract şi factura...acum funcţionează fake-urile, tu filmezi patul şi pui câte muşte vrei, şi aceşti indivizi eu cred că au vrut să nu plătească şi au apelat la această chestie foarte ruşinoasă. Eu o să-i chem în judecată să vedem dacă sunt adevărate filmările."

Ploşniţele de pat sunt insecte parazite care devin active noaptea, și se hrănesc cu sângele oamenilor sau al animalelor de companie. Mușcăturile lor provoacă iritații pe piele, iar combaterea acestor insecte extrem de supărătoare este foarte dificilă și costisitoare.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lovitură de imagine pentru Paris, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Vară 2024. Metroul parizian, invadat de ploșnițe
Lovitură de imagine pentru Paris, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Vară 2024. Metroul parizian, invadat de ploșnițe

Parisul se confruntă cu o problemă ce duce cu gândul la problemele de sănătate publică din Evul Mediu.

Avertisment pentru turiști. Capitala europeană în care ploșnițele au luat cu asalt transportul în comun și spitalele | VIDEO
Avertisment pentru turiști. Capitala europeană în care ploșnițele au luat cu asalt transportul în comun și spitalele | VIDEO

Franța se confruntă cu o invazie de ploșnițe de proporții. Insectele au fost filmate în autobuze din Paris.

Ceferiști și pasageri ciupiți de ploșnițe în vagoanele de dormit. Problema, rezolvată abia după pățania unui deputat
Ceferiști și pasageri ciupiți de ploșnițe în vagoanele de dormit. Problema, rezolvată abia după pățania unui deputat

Zeci de ceferiști au fost ciupiți de ploșnițe în cușetele CFR Călători în ultima perioadă. Situația a fost raportată șefilor ierarhici, însă au fost luate măsuri abia când a pățit-o un deputat care a călătorit cu trenul de la București la Timișoara.

Ploșnițele invadează locuințele românilor. Sunt greu de eliminat: „Pot sta nemâncate, ascunse, până la 6 luni”
Ploșnițele invadează locuințele românilor. Sunt greu de eliminat: „Pot sta nemâncate, ascunse, până la 6 luni”

Pe lângă temperaturile insuportabile, oamenii se confruntă în această perioadă cu o altă problemă. Ploșnițele au apărut din nou în locuințe, de când se poate călători fără restricții.

Mușcat de ploșnițe, într-un cămin din Capitală. Studentul a ajuns la spital
Mușcat de ploșnițe, într-un cămin din Capitală. Studentul a ajuns la spital

Un student la Universitatea Politehnică București a ajuns la spital, după ce a fost mușcat de ploșnițe, în camera de cămin în care locuia. La două săptămâni de la incident, el încă are urme pe corp.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.