Încă un protest al șoferilor regiei de transport public din Galați. Directorul și-a dat demisia

×
Codul embed a fost copiat

O noua grevă a angajaților de la compania de transport public din Galați le-a creat tot felul de probleme celor care se grăbeau să ajungă la serviciu luni dimineața.

Șoferii de autobuze și vatmanii au refuzat, pentru a doua oară în această toamnă, să iasă pe trasee. În timp ce angajații cer creșteri salariale, directorul companiei tocmai a anunțat că își dă demisia.

Ceea ce a dus la acest protest al șoferilor de autobuze și vatmanilor din Galați a fost practic o formulă de calcul. Au mai fost în protest pe 5 noimebrie, până aproape de orele prânzului, când directorul companiei le-a promis că salariile vor fi majorate cu rata inflației.

Numai că sindicaliștii au calculat că, în medie, salariile vor crește cu 155 de lei, în timp ce directorul a calculat că nu vor crește nici măcar cu 100 de lei.

Directorul și-a anunțat demisia, iar angajații au spus că nu vor ieși la lucru până când viitorul director interimar nu va semna un document prin care le va garanta creșterile salariale solicitate.

Citește și
Soferi
Șoferii de autobuz din Iași au intrat în grevă. „Nu pot să mai muncesc cu 20 şi ceva de milioane”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
GALERIE FOTO Protest inedit în Grecia. Patronii și-au închis restaurantele după adoptarea noilor măsuri anti-Covid
GALERIE FOTO Protest inedit în Grecia. Patronii și-au închis restaurantele după adoptarea noilor măsuri anti-Covid

Patronii de restaurante din Grecia au decis marţi să închidă porţile pentru o grevă de 24 de ore, denunţând astfel înăsprirea controalelor şi majorarea amenzilor în caz de nerespectare a noilor restricţii.

Șoferii de autobuz din Iași au intrat în grevă. „Nu pot să mai muncesc cu 20 şi ceva de milioane”
Șoferii de autobuz din Iași au intrat în grevă. „Nu pot să mai muncesc cu 20 şi ceva de milioane”

După protestul de luni din Constanța, marți şi la Iaşi şoferii de autobuz, angajaţi ai Companiei de Transport Public au intrat în grevă şi cer salarii mai mari. Aproape 100 de angajaţi sunt în grevă, iar sindicaliştii poarta negocieri.

Transportul în comun din Constanța a fost paralizat. O femeie cu mâna bandajată a așteptat în zadar să vină un autobuz
Transportul în comun din Constanța a fost paralizat. O femeie cu mâna bandajată a așteptat în zadar să vină un autobuz

Transportul în comun din Constanța a fost, luni, paralizat din cauza unui protest spontan al angajaților. În timp ce șoferii au refuzat să urce la volan, în stații oamenii au așteptat zadarnic autobuzele.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.