Fiul lui Sile Cămătaru, eliberat, deşi a condus fără permis şi drogat

Fiul lui Sile Cămătaru, reținut de polițiștii bucureșteni
Pro TV

Fiul lui Sile Cămătaru a fost pus sub control judiciar, fiind eliberat din arestul preventiv.

Fiul lui Sile Cămătaru, Albert-Florian Balint, a fost pus joi sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis şi refuzul de a-i fi recoltate probe biologice, după ce în luna decembrie a fost prins la Găneasa, pe DN 65, conducând un autoturism fără permis iar la testarea cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv.

Magistraţii Tribunalului Olt au dispus joi înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de Albert-Florian Balint cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, până pe 15 martie, inclusiv.

Totodată, magistraţii au dispus punerea în libertate "de îndată" a inculpatului, cu interdicţia de a părăsi teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare.

Fiul lui Sile Cămătaru are şi interdicţie de a conduce vreun vehicul. Pe durata controlului judiciar el se va afla sub supravegherea Poliţiei Sectorului 5 din Bucureşti.

Citește și
Fiul lui Sile Cămătaru, reținut de polițiștii bucureșteni
Fiul cel mic al lui Sile Cămătaru, reținut de polițiștii bucureșteni. Care sunt acuzațiile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Hotărârea de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar este definitivă.

Albert-Florian Balint a fost arestat preventiv pe 28 decembrie, pentru 20 de zile, din cauza unor infracţiuni rutiere - conducerea unui autoturism fără permis şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în condiţiile în care a avut rezultat pozitiv la testarea cu DrugTest.

Bărbatul în cauză a fost reţinut în seara zilei de 27 decembrie 2019 de către poliţiştii din judeţul Olt, după un control de rutină în trafic, pe DN65, la Găneasa, când poliţiştii au constatat că el avea permisul de conducere auto suspendat.

În această cauză Albert-Florian Balint a fost trimis în judecată pe 9 ianuarie, pentru conducerea unui autovehicul fără permis. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Slatina, însă nu a fost fixat deocamdată primul termen de judecată.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Fiul lui Sile Cămătaru, arestat. Conducea drogat și cu permisul suspendat
Fiul lui Sile Cămătaru, arestat. Conducea drogat și cu permisul suspendat

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Bucureşti, având permisul de conducere auto suspendat şi care la testarea cu DrugTest a avut un rezultat pozitiv, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost oprit în trafic, pe DN 65, la Găneasa.

Fiul cel mic al lui Sile Cămătaru, reținut de polițiștii bucureșteni. Care sunt acuzațiile
Fiul cel mic al lui Sile Cămătaru, reținut de polițiștii bucureșteni. Care sunt acuzațiile

Daniel Vasile Balint, unul dintre fiii lui Vasile Balint, alias Sile Cămătaru, a fost reținut, miercuri seară, pentru 24 de ore, sub acuzația de conducere pe drumurile publice cu permisul suspendat și părăsirea locului accidentului.

Motivul pentru care fiul lui Sile Cămătaru a fost eliberat, după urmărirea cu focuri de armă
Motivul pentru care fiul lui Sile Cămătaru a fost eliberat, după urmărirea cu focuri de armă

Fiul interlopului Sile Cămătaru, a fost prins duminică seară, în Capitală, după ce s-au folosit focuri de armă.

Fiul lui Sile Cămătaru, prins conducând fără permis. Polițiștii au făcut uz de armă
Fiul lui Sile Cămătaru, prins conducând fără permis. Polițiștii au făcut uz de armă

Fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balint, a fost prins conducând fără permis duminică seară, el refuzând să oprească la semnalele poliţiştilor din Capitală, care l-au urmărit în trafic şi au făcut uz de armă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.