Dispută aprinsă între fermieri şi vânători pe tema mistreţilor. Ce propune Ministrul Agriculturii

×
Codul embed a fost copiat

Dispută aprinsă între fermieri şi vânători pe tema mistreţilor. Ministrul Agriculturii a propus ca fondurile de vânătoare să fie date cultivatorilor ca să-şi poată apăra singuri recoltele şi munca.

Vânătorii însă nici nu vor să audă de aşa ceva.

Agricultor: "Aproximativ 3000 de metri pătraţi, distruşi de mistreţi. În fiecare an păţim acelaşi lucru şi nu ne recuperăm pagubele nicicum ".

Fermierii se plâng an de an că mistreţii le calcă în picioarele recoltele. Sălbăticiunile flămânde nu se mai tem nici de gardurile electrice. Furioşi vor să îi înlăture singuri.

Vlad Ciurdariu, inginer agronom: "Fondul de vânătoare să intre în patrimoniul fermierilor, şi aşa am controla mult mai bine numărul de mistreţi. Fauna se înmulţeşte din ceea ce cultivă fermierii şi profitul este al cu totul altcuiva".

Citește și
coronavirus
Neil Ferguson: Marea Britanie ar putea intra din nou în închidere şi izolare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ionel Lucuș, agricultor: "Chiar dacă mergem şi ne plângem la fondul de vânătoare spune că n-au ce să ne facă, dacă nu ne convine ceva să-i dăm în judecată. Dacă ei nu pot să ia măsuri, să facem noi, care suntem proprietari de terenuri şi să-l gestionăm noi".

Dimitrie Musca, director general combinat agroindustrial Curtici: "Suntem singura ţară din Europa unde animalul nu este al propietarului de pământ, nu că ne dorim vânatul, nu că ne dorim aceste animale, dar trebuie să fie o reglementare, trebuie să fie o densitate care pur şi simplu nu se respectă, aici este tot necazul".

La rândul lor, deţinătorii fondurilor de vânătoare resping vehement ideea şi spun că fermierii au nevoie de arme şi de permis, ca să le ia locul.

Ioan Martis - directorul unor fonduri de vânătoare: "La momentul actual nu cred că se poate realiza pentru că, potrivit legii, gestionarea fondului de vânătoare nu poate să fie decât o asociaţie de vânătoare licenţiată în acest sens. Ştiu că fac pagube în agricultură, dar ei nu pot fi exterminaţi".

Nicu Deme - director AJVPS Arad: "Mi se pare o mare aberaţie. Un fermier poate să aibă un teren agricol pe unu două trei patru fonduri de vânătoare acolo ce faci îi dai toate fondurile de vânătoare?"

Doar că de partea agricultorilor este chiar ministrul.

Adrian Oros - Ministrul Agriculturii: "Vechea formă a legii nu proteja deloc fermierii, pentru că toate obligaţiile erau ale fermierilor. Iar pagubele, sau despăgubirile nu erau acordate de către aceşti gestionari ai fondurilor de vânătoare. Eu cred că asta este soluţia - nu înseamnă că eu am dreptate - dar acolo unde fondurile de vânătoare se suprapun, în mare parte, peste terenurile fermierilor, ar fi corect ca fermierii să gestioneze aceste fonduri de vânătoare".

Vânătorii propun în schimb să li se permită vânătoarea pe timp de noapte, la lanternă deşi europenii interzic asta.

În România sunt aproximativ 100 de mii de mistreţi dintre care în jur de 10 mii sunt împuşcaţi anual.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara în care numărul violurilor a crescut în timpul pandemiei. Ce pățesc violatorii
Țara în care numărul violurilor a crescut în timpul pandemiei. Ce pățesc violatorii

Nigeria a adoptat noi legi, foarte stricte, pentru a face față unei creșteri mari a cazurilor de viol.

Neil Ferguson: Marea Britanie ar putea intra din nou în închidere şi izolare
Neil Ferguson: Marea Britanie ar putea intra din nou în închidere şi izolare

Marea Britanie va avea nevoie, mai devreme sau mai târziu, să reintroducă unele măsuri de închidere şi izolare din cauza noului coronavirus, este de părere Neil Ferguson, fost consilier guvernamental pe sănătate, scrie Reuters, citat de Agerpres. 

Trump: Vom avea suficiente vaccinuri anti-COVID pentru toți americanii, până în aprilie 2021
Trump: Vom avea suficiente vaccinuri anti-COVID pentru toți americanii, până în aprilie 2021

Preşedintele Donald Trump a promis vineri că 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 vor fi fabricate până la sfârşitul anului şi vor fi într-un număr suficient pentru a vaccina 330 de milioane de americani până în aprilie 2021.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.