Decontarea directă ar putea deveni obligatorie la polițele RCA. Ce îi așteaptă pe șoferi

×
Codul embed a fost copiat

Schimbare importantă pe piaţa poliţelor RCA. Şoferii îşi vor putea repara maşina, pe baza propriei asigurări RCA, dacă sunt implicaţi în accidente, fără să aibă vreo vină.

Compania de asigurări va recupera apoi banii, de la asiguratorul şoferului vinovat de accident. Procedura numită decontare directă ar putea duce la scumpirea poliţelor. Proiectul ministerului de finanţe este deocamdată în dezbatere publică.

Liviu este din Târgovişte iar în urma unui accident rutier maşina lui a fost serios avariată. Paguba s-a ridicat la 12.000 de lei, iar recuperarea prejudiciului a fost un chin.


Liviu Bleau, șofer: „După şase luni de zile nu am primit banii pentru asigurare şi a trebuit să apelez la o firmă de recuperare pentru păgubiţii RCA. când am făcut intervenţia asta mi-au depus în cont suma de bani, mai puţin penalizările pentru cele şase luni "

Odată cu introducerea clauzei obligatorii de decontare directă, niciun şofer nu ar mai trebui să treacă printr-o astfel de situaţie. Firma de la care a cumpărat asigurarea RCA îi va plăti despăgubirile, apoi îşi va recupera banii de la asiguratorul celui vinovat.

Citește și
Mașini în service
Tot mai multe service-uri auto refuză repararea mașinilor avariate în accidente. Care este motivul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF România: „Asiguratorul său întocmeşte dosarul de daună, are grijă să rezolve dosarul de daună până la repararea maşinii după care se decontează între ei, într-un interval de timp scurt, în maxim 10 zile."

Atenţie însă! trebuie îndeplinite 5 condiţii:

Decontarea directă se aplică numai pentru accidentele produse pe teritoriul ţării, în care au fost implicate DOUĂ maşini, ambele înmatriculate în România şi ai căror şoferi deţin RCA. În plus, trebuie ca accidentul să fi produs prejudicii doar vehiculelor, fără a exista victime omeneşti."

Măsura, gândită în sprijinul a peste şase milioane de şoferi, devine astfel un factor decisiv atunci când ne alegem asiguratorul.

Adrian Benta, analist financiar: „Va conduce la creşterea calităţii şi rapidităţii decontării serviciilor asigurate. Se va forma un istoric al companiilor de asigurări care decontează, cetăţenii vor discuta între ei şi în funcţie de ce i s-a întâmplat unei persoane, atunci vor lua aceeaşi decizie."

Mădălin Roșu, președinte BAAR: „Faptul că între asiguratori va exista un mecanism de recuperare şi cel de la care trebuie să recupereze dauna nu plăteşte, atunci solicitarea poate deveni titlu executoriu şi înseamnă că va rapidiza recuperarea între companii şi evităm blocajele în instanţă.”

 

Decontarea directă există și acum, dar e opțională

Procedura de decontare directă este posibilă şi acum - este o opţiune pentru care şoferii plătesc mai mult. Aşa că nu este exclus ca după ce va deveni obligatorie pentru asiguratori preţurile tuturor poliţelor RCA să crească.

Leonard Munteanu, asociația păgubiților RCA: „Se vor scumpi poliţele, lucru care va aduce şi mai mulţi bani în buzunarele firmelor de asigurări. Probabil intenţia ASF este a linişti piaţa RCA şi clientela să poată fi dispersată către toate firmele de asigurări."

Proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șoferii implicați în accidente vor putea deconta daunele de la propriul asigurator
Șoferii implicați în accidente vor putea deconta daunele de la propriul asigurator

Şoferii îşi vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propria poliţă RCA în perioada următoare, iar Guvernul pregăteşte, la iniţiativa ASF, o ordonanţă de urgenţă în acest sens, potrivit președintelui ASF Nicu Marcu.

Tot mai multe service-uri auto refuză repararea mașinilor avariate în accidente. Care este motivul
Tot mai multe service-uri auto refuză repararea mașinilor avariate în accidente. Care este motivul

Pentru unii şoferi implicaţi într-un accident, ghinionul este dublu. Dincolo de spaimă, începe o misiune greoaie pentru repararea maşinii.

De pe 10 septembrie, șoferii pot prezenta polițiștilor asigurarea RCA pe telefon
De pe 10 septembrie, șoferii pot prezenta polițiștilor asigurarea RCA pe telefon

Existența asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) va putea fi demonstrată cu mai multe documente și în mai multe feluri, conform unui act normativ al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care se va aplica de joi.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.