Circulaţia tramvaiului 41 va fi suspendată parțial timp de două luni

Circulaţia tramvaiului 41 va fi suspendată parțial
Agerpres

Circulaţia liniei de tramvai 41 va fi suspendată, în lunile iulie şi august ale acestui an, între Podul Grant şi terminalul Ghencea, pentru finalizarea lucrărilor la trei mari obiective de infrastructură, a informat Primăria Generală a Capitalei.

Este vorba despre Pasaj denivelat subteran Pod Grant, Podul hobanat peste Şoseaua Virtuţii, Staţia de metrou "Parc Drumul Taberei".

Primăria Municipiului Bucureşti a avizat în Comisia Tehnică de Circulaţie din data de 04 aprilie 2019 următoarele lucrări: lucrări de reabilitare şi consolidare Pasaj denivelat subteran Pod Grant; podul hobanat peste Sos. Virtuţii, în cadrul obiectivului Penetraţie şi racord Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada Bucureşti - Piteşti; staţia de metrou "Parc Drumul Taberei" pe Bd. Drumul Taberei, în zona intersecţiei cu Str. Braşov în cadrul proiectului "Magistrala 5 - Drumul Taberei - Pantelimon. Tronson 1. Ca urmare a acestor avize, s-a luat decizia suspendării circulaţiei liniei de tramvai 41 în perioada iulie - august 2019, între Podul Grant şi terminalul Ghencea, pentru buna desfăşurare a lucrărilor la obiectivele de investiţii mai sus menţionate", a precizat comunicatul PMB.

Tronsonul liniei 41 rămâne neafectat între Casa Presei şi Podul Grant, prin asigurarea unui rebrusment (schimbare a direcţiei traseului) pe strada Turda.

Pentru restul traseului - Pod Grant - terminalul Ghencea - se introduce linia naveta de autobuz 641.

Citește și
tramvai în Arad
Un pensionar a căzut dintr-un tramvai în mers, în Arad. Uşile ar fi fost deschise
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ceea ce priveşte fluxul de călători deservit de linia 41, traseul acestei linii este acoperit în prezent de 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de 7077 călători/h/sens.

Pe perioada de vară, traseul liniei 41 va fi acoperit de un număr de 35 tramvaie cu o capacitate de 6880 călători/h/sens.

În zilele de sărbători, acest traseu este acoperit de un număr de 25 tramvaie cu o capacitate de 5188 călători/h/sens, a menţionat PMB.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat de 90 de ani a fost accidentat de tramvaiul 41 din Capitală
Un bărbat de 90 de ani a fost accidentat de tramvaiul 41 din Capitală

Circulaţia tramvaielor 41 a fost reluată pe ambele sensuri în jurul orei 9:20, după un blocaj de aproximativ 40 de minute produs din cauza unui accident în zona intersecţiei Bulevardul Averescu cu Bulevardul Mărăşti.

Un pensionar a căzut dintr-un tramvai în mers, în Arad. Uşile ar fi fost deschise
Un pensionar a căzut dintr-un tramvai în mers, în Arad. Uşile ar fi fost deschise

Incident grav în Arad, unde un bărbat de 82 de ani a căzut din tramvaiul în mers.

Încă un scandal cu câinele bătut într-un tramvai din București. Acuzații la adresa autorităților
Încă un scandal cu câinele bătut într-un tramvai din București. Acuzații la adresa autorităților

Aventurile cățelușei care a fost bătută de stăpână într-un tramvai din București par fără sfârșit.

Atacatorul din Utrecht a ucis o fată de 19 ani. Cine sunt victimele sale
Atacatorul din Utrecht a ucis o fată de 19 ani. Cine sunt victimele sale

Poliţiştii olandezi l-au prins pe individul care a deschis focul într-un tramvai din Utrecht şi a ucis trei oameni. O scrisoare găsită în maşina suspectului, un cetăţean turc, indică un atac terorist.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.