Ce înseamnă extinderea Uniunii Europene cu Ucraina și alte opt țări. Costuri de peste 256,8 miliarde de euro

ucraina, uniunea europeana
Profimedia

Extinderea UE ar costa restul țărilor peste 256,8 de miliarde de euro, conform unor calcule interne. Ucraina și alte opt țări cer includerea în blocul comunitar.

Efectul secundar ar fi transformarea multor ţări care în prezent sunt beneficiari neţi ai fondurilor UE (între care România - n.r.) în contribuabili neţi. Financial Times scrie că UE estimează că Ucraina ar avea dreptul la 186 de miliarde de euro după aderare, iar calculele interne sugerează că subvenţiile agricole vor scădea cu 20% în urma extinderii cu alte nouă state membre, transmite news.ro.

Costul uriaş al extinderii a fost dezvăluit în contextul în care 51 de lideri europeni se întâlnesc la Granada, în Spania, în cadrul unei reuniuni a Comunităţii Politice Europene, pentru a discuta următoarele etape pentru cei nouă state care aşteaptă să adere la UE.

Toate statele membre vor trebui să plătească mai mult şi să primească mai puţin de la bugetul UE; multe state membre care sunt în prezent beneficiari neţi vor deveni contribuabili neţi", se arată în documentul secretariatului Consiliului UE, citat de Financial Times (FT). Calculele au fost făcute în cazul unei uniuni extinse care ar include Ucraina, Moldova, Georgia şi şase state din Balcanii de Vest.

Ucraina, de departe cea mai mare dintre cele nouă ţări care au fost acceptate ca potenţiali candidaţi, ar avea dreptul la 186 de miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, potrivit documentului. Această sumă s-ar adăuga la estimările actuale ale costurilor de reconstrucţie a Ucrainei, care au fost evaluate la aproximativ 400 de miliarde de euro anul acesta de către Banca Mondială.

Citește și
viktor orban
Cum a ajuns UE să fie la picioarele Ungariei, pentru a obţine sprijinul Budapestei pentru Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bilanţul financiar al adăugării tuturor celor nouă membri la bugetul existent, cunoscut sub numele de cadru financiar multianual, ar fi de 256,8 miliarde de euro. Efectele în lanţ pentru statele membre actuale ar include o reducere de aproximativ o cincime a subvenţiilor agricole, mai scrie FT.

Cu toate că extinderea completă ar putea dura un deceniu sau mai mult şi ar forţa reforme importante ale acordurilor bugetare existente, amploarea estimată a schimbărilor necesare ar înclina în mod decisiv echilibrul financiar în cadrul blocului.

Extinderea a devenit unul dintre cele mai urgente subiecte pentru UE, liderii reunindu-se vineri pentru a discuta despre modul în care va fi orientată dezbaterea viitoare pe teme-cheie, printre care bugetul, numărul de locuri în Parlamentul European, viitorul politicii agricole comune şi dacă un bloc extins ar putea continua să voteze în unanimitate în anumite domenii.

De asemenea, se dezbate dacă UE ar trebui să continue cu un proces al unei integrări cu două viteze, permiţând statelor membre să se alăture treptat blocului comunitar, sau dacă ar trebui să se ţină de principiul "totul sau nimic".

La începutul acestei săptămâni, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a declarat că se opune celor care sunt în favoarea unui proces de aderare treptată, afirmând că ar fi imposibil de pus în aplicare. „Aderarea este aderare. Punct şi de la capăt", a declarat el la o reuniune în Ucraina.

Țările care ar pierde fondurile de coeziune

Un diplomat de rang înalt a declarat pentru The Guardian că se aşteaptă ca bugetul să fie cel mai controversat subiect şi că trebuie să fie stabilit până în 2027, când va începe următorul ciclu financiar. În acest fel, UE ar putea arăta că este pregătită, eliminând orice scuză care ar întârzia discuţiile ulterioare pe tema dacă şi cât de repede ar putea adera Ucraina, Moldova şi statele din Balcanii de Vest.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că termenul limită pentru extindere ar trebui să fie 2030, dar sursa diplomatică a declarat că o astfel de dată este "aleatorie" şi nu are sens. Potrivit acesteia, o ţintă pentru 2027 ar concentra gândirea liderilor UE pe următorii doi ani şi ar oferi un cadru pentru o discuţie reală - şi nu una conceptuală.

Documentul care a făcut obiectul unei scurgeri de informaţii estimează că bugetul UE ar creşte cu 21%, ajungând la 1,47 trilioane de euro, dacă toate cele nouă ţări ar adera. Acest lucru ar implica o creştere semnificativă a contribuţiilor Germaniei, Franţei şi Ţărilor de Jos, cu perioade de tranziţie necesare pentru a mări finanţarea.

Suma cheltuită pentru agricultură s-ar modifica, de asemenea, iar Ucraina ar avea dreptul la 96,5 de miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, un alt cost pe care statele membre ar trebui să îl ia în considerare. Potrivit studiului, această schimbare financiară ar forţa reduceri de aproximativ 20% ale subvenţiilor agricole pentru statele membre actuale. Ucraina a susţinut că, în calitate de lider mondial pe piaţa cerealelor, a uleiului de floarea-soarelui şi a păsărilor de curte, aderarea sa ar consolida securitatea alimentară a UE.

Un alt fond cheie, Fondul de coeziune, care oferă bani pentru infrastructura din ţările mai puţin dezvoltate, ar fi, de asemenea, afectat în mod semnificativ de extindere. Ucraina s-ar califica pentru plăţi în valoare de 61 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ale UE, care au ca scop îmbunătăţirea infrastructurii în statele membre mai sărace.

Conform formulei financiare actuale, Republica Cehă, Estonia, Slovenia, Cipru, Malta şi Lituania nu ar mai fi eligibile pentru aceste fonduri de coeziune.

Calculele au fost efectuate de secretariatul general al Consiliului UE, organismul care reprezintă guvernele celor 27 de state membre ale blocului comunitar, în contextul în care UE analizează dacă va fi de acord să deschidă negocieri oficiale de aderare cu Ucraina până la sfârşitul acestui an, aşa cum a solicitat Kievul. Studiul utilizează o simplă extrapolare a normelor bugetare existente ale UE, care ar fi aproape sigur ajustate în cazul extinderii. Studiul nu a fost elaborat în colaborare cu Comisia Europeană, organul executiv al blocului, şi nici nu a fost aprobat de aceasta. Nu ia în considerare, de asemenea, posibilitatea unei aderari a Turciei, precizează FT.

Avantajele unei eventuale extinderi a Uniunii Europene

În timp ce pentru mai multe politici, oportunităţile pot depăşi costurile/riscurile, iar extinderea va aduce beneficii pentru actualele state membre, extinderea va avea, de asemenea, un impact de anvergură asupra bugetului UE", se arată în document. "Aceste provocări foarte importante pentru UE vor trebui să fie abordate cu atenţie, de asemenea, pentru ca această nouă extindere să fie cel puţin acceptată, dacă nu susţinută de cetăţenii noştri", adaugă documentul.

Documentul citat de FT subliniază totodată oportunităţile pe care le oferă extinderea UE, inclusiv consolidarea influenţei geopolitice a UE, creşterea dimensiunii pieţei interne a blocului cu 66 de milioane de persoane, ajungând la 517 milioane, şi rezolvarea problemei deficitului de forţă de muncă.

Dar documentul arată clar că impactul Ucrainei asupra regimului de subvenţii agricole al UE ar fi cel mai semnificativ. Ucraina ar fi cel mai mare beneficiar al blocului, cu 41,1 milioane de hectare de suprafaţă agricolă utilizată, împingând Franţa pe locul al doilea. Acest lucru ar însemna că plăţile pentru beneficiarii actuali ar scădea cu 20,3 % pe hectar de teren agricol eligibil.

În afară de Ucraina, adăugarea celorlalte opt ţări ar costa în total 29,9 miliarde de euro din plăţile PAC.

Aceste cifre nu vor funcţiona pentru nimeni", a declarat Mujtaba Rahman, director general pentru Europa la Eurasia Group. "Ele arată clar că va fi nevoie de o reformă profundă a bugetului UE şi a principalelor sale politici dacă Ucraina va adera vreodată, sau că întreaga chestiune ucraineană va trebui să fie tratată în mod inovator şi în afara structurilor bugetare existente ale UE", a arătat expertul citat de FT.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Europarlamentarii vor să impună aceleași reguli la bagajele de mână în toată Uniunea Europeană
Europarlamentarii vor să impună aceleași reguli la bagajele de mână în toată Uniunea Europeană

Europarlamentarii cer companiilor aeriene să folosească aceleași dimensiuni pentru bagajele de mână și să elimine taxele ascunse pentru transportul lor, în toată Uniunea Europeană.

Cum a ajuns UE să fie la picioarele Ungariei, pentru a obţine sprijinul Budapestei pentru Ucraina
Cum a ajuns UE să fie la picioarele Ungariei, pentru a obţine sprijinul Budapestei pentru Ucraina

Uniunea Europeană ar putea debloca miliarde de euro din fondurile îngheţate pentru Ungaria, pentru a obţine sprijinul Budapestei pentru Ucraina, relatează Reuters.

Rușii speră ca statele occidentale să renunțe, treptat, la ajutoarele militare pe care le trimit Ucrainei
Rușii speră ca statele occidentale să renunțe, treptat, la ajutoarele militare pe care le trimit Ucrainei

Solidari cu Ucraina, toți miniștrii de Externe din Uniunea Europeană au fost luni la Kiev unde au reiterat hotărârea de a sprijini Ucraina în războiul cu Rusia.  

„Încetați cu jocurile astea! Să ne purtăm ca atare!”. Iureș la Washington în privința sprijinului pentru Ucraina
„Încetați cu jocurile astea! Să ne purtăm ca atare!”. Iureș la Washington în privința sprijinului pentru Ucraina

Solidari cu Ucraina, miniștrii de Externe din Uniunea Europeană au fost, luni, la Kiev. Pe de altă parte, la Washington, Camera Reprezentanților tocmai a blocat ajutorul pentru țara vecină.

Kremlinul afirmă că
Kremlinul afirmă că "oboseala" susţinerii Ucrainei va creşte în mai multe țări, "în special în SUA"

Kremlinul a dat asigurări luni că "oboseala" susţinerii Ucrainei va deveni tot mai mare în rândul occidentalilor, într-un moment în care miniştrii de externe din Uniunea Europeană încearcă să dovedească contrariul întâlnindu-se la Kiev.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.