Brancardierul care a detubat din greşeală o femeie internată la ATI, arestat preventiv

spital
StirilePROTV

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, arestarea preventivă a brancardierului de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală, acuzat că ar fi detubat din greşeală o pacientă cu Covid-19 internată la Terapie Intensivă, femeia decedând la scurt timp.

Iniţial, pe 12 decembrie, Judecătoria Sectorului 3 l-a plasat pe brancardierul Cristian Popescu în arest la domiciliu, însă procurorii au atacat decizia la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a dispus miercuri arestarea preventivă pentru 26 de zile.

Decizia este definitivă.

Brancardierul a fost reţinut de procurori, săptămâna trecută, fiind acuzat de ucidere din culpă.

"În data de 10.12.2020, ora 15,30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră. Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi", au explicat procurorii.

Citește și
Babeș
Noi detalii în cazul femeii de la ”Victor Babeș”, detubată din greșeală. Inițial, fiului ei i s-a spus că a murit de COVID
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În paralel, conducerea Spitalului ''Victor Babeş'' a anunţat că a demarat o anchetă administrativă, avându-se în vedere verificarea modului în care au fost respectate protocoalele în vigoare, identificarea eventualelor abateri disciplinare şi stabilirea unui plan de măsuri care să elimine posibilitatea repetării unor astfel de incidente.

Unitatea medicală a calificat drept "regretabil" incidentul soldat cu decesul pacientei cu COVID-19. Aceasta avea 65 de ani şi era internată din 25 noiembrie.

"Existând indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale, coordonatorul turei de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale 'Dr. Victor Babeş' a sesizat organele competente, respectiv Parchetul şi Poliţia, care au declanşat imediat o anchetă, circumstanţele exacte ale producerii incidentului fiind în prezent investigate", informa unitatea sanitară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brancardierul de la “Victor Babeş” care a detubat o pacientă internată la ATI, plasat în arest la domiciliu
Brancardierul de la “Victor Babeş” care a detubat o pacientă internată la ATI, plasat în arest la domiciliu

Brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti, acuzat de decesul unei paciente pe care ar fi detubat-o din greşeală, a primit mandat de arestare la domiciliu.

Noi detalii în cazul femeii de la ”Victor Babeș”, detubată din greșeală. Inițial, fiului ei i s-a spus că a murit de COVID
Noi detalii în cazul femeii de la ”Victor Babeș”, detubată din greșeală. Inițial, fiului ei i s-a spus că a murit de COVID

În atmosfera epuizantă din spitale, se întâmplă şi accidente înfiorătoare. Un asemenea caz s-a întâmplat la spitalul ''Victor Babeș'' din Capitală, unde o pacientă cu COVID a murit, după ce un brancardier i-a scos din greşeală sonda respiratorie.

Anchetă pentru omor în cazul femeii care a murit la ”Victor Babeș” după ce a fost extubată din greșeală de un brancardier
Anchetă pentru omor în cazul femeii care a murit la ”Victor Babeș” după ce a fost extubată din greșeală de un brancardier

Deces suspect la Spitalul ”Victor Babeș” din București, în cazul unei paciente internate la secția de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.