Bacul de toamnă va fi corectat digital. Cum va funcționa noul sistem, de la predarea lucrării până la nota finală

×
Codul embed a fost copiat

Lucrările a 34.000 de absolvenți de liceu înscriși la bacalaureatul din toamnă vor fi corectate exclusiv digital.

Tezele vor fi scanate în clasă, încărcate într-o platformă securizată și distribuite aleator corectorilor logați în program. Este o schimbare menită să înlăture eroarea umană, anunță oficialii Ministerului Educației, pentru că unii profesori greșeau la calcule, iar contestațiile au arătat că notele corecte erau cu câteva puncte mai mari. Vestea digitalizării examenului vine în plin scandal al fraudelor din alte sesiuni.

Corectarea la examenul de bacalaureat, în forma sa clasică, însemna, spun profesorii, pierdere de timp și de bani pentru transportul lucrărilor, cu mașina, dintr-un județ în altul, nenumărate procese verbale de completat și transmis mai departe și- cel mai grav- multe portițe pentru greșelile echipei de corectare. În acest an, numărul uriaș de contestații a adus zeci de mii de modificări ale notei, în favoarea elevilor. Inclusiv 2-3 puncte în plus!

În premieră, în sesiunea care începe pe 16 august, toți profesorii vor corecta simultan, la distanță, o fotografie scanată a păginilor. Pe original nu vor pune mâna niciodată.

Pentru fiecare sală în care se va da bacalaureatul de toamnă, Ministerul Educației a cumpărat scannere. Iată procedura. Elevul termină de scris lucrarea și merge la catedră, unde un membru al comisiei va scana teza, în prezența lui, și o introduce într-o aplicație cu trafic de date protejat. La o apăsare de buton, aceasta va fi trimisă anonimizat, prin platforma securizată, către doi profesori corectori aflați în județe diferite. Aceștia nu vor face evaluarea de acasă, ci dintr-un centru de examen. Vor corecta de fapt clone ale lucrării originale, direct în aplicație, care are și câteva setări care scad riscul de eroare. De exemplu, dacă pentru un exercițiu candidatul poate primi cel mult 5, va da eroare, în caz că profesorul încearcă să scrie 6.

Citește și
copii la scoala
Elevii de zece la Bacalaureat și Evaluare Națională ar urma să primească bani. Despre ce sumă este vorba
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fraude în Mureș

Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educației: „Suntem convinși că va aduce o mai mare precizie în corectare. Eliminarea erorilor umane care se fac în timpul procesului de evaluare. Adică adunarea punctajelor și obținerea notei finale, includerea punctului din oficiu. Toți evaluatorii din țară vor fi încărcați în platformă, vor avea conturi create în platformă. Probabilitatea să existe o legătură între candidat și profesorul evaluator este zero.”

Între timp, un inspector și cinci asistenți de examen din Mehedinți, participanți la bacul de toamnă de anul trecut, sunt anchetați pentru fraudă și au fost puși sub control judiciar. Și la Inspectoratul Școlar din Mureș, procurorii DNA au făcut percheziții, sub suspiciunea unor nereguli la examenele naționale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un inspector școlar din Mehedinți a fost reţinut într-un dosar privind fraude la examenul de Bacalaureat din toamna trecută
Un inspector școlar din Mehedinți a fost reţinut într-un dosar privind fraude la examenul de Bacalaureat din toamna trecută

Cu mai puțin de o lună înainte de începerea sesiunii de toamnă a bacalaureatului, un inspector școlar din județul Mehedinți a fost reținut pentru fraudă la bac. Sunt cercetați și cinci profesori supraveghetori.

Elevii de zece la Bacalaureat și Evaluare Națională ar urma să primească bani. Despre ce sumă este vorba
Elevii de zece la Bacalaureat și Evaluare Națională ar urma să primească bani. Despre ce sumă este vorba

Ministerul Educaţiei propune premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenele naţionale din această vară, fiind elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens.  

Promovabilitate mai mică la profesori decât la elevi. La Titularizare, unu din doi candidați a picat
Promovabilitate mai mică la profesori decât la elevi. La Titularizare, unu din doi candidați a picat

Rata de promovare la examenul de Titularizare este mai mică la profesori decât rata de promovare de la Bacalaureat și Evaluare Națională.  

Aproape 60% dintre copiii care au început școala în 2011 s-au “pierdut” pe drum, până la Bac. “E o situație de dezastru”
Aproape 60% dintre copiii care au început școala în 2011 s-au “pierdut” pe drum, până la Bac. “E o situație de dezastru”

Doar 42 la sută dintre copiii care au început clasa I în 2011, adică 87.000 de elevi, au trecut de Bacalaureat anul acesta, ceea ce înseamnă că ceilalți 58 la sută “s-au pierdut” pe drum.

A luat 9,70 la proba preferată de la BAC, dar știa că a făcut de 10. Ce notă a luat după contestație absolventa din Ploiești
A luat 9,70 la proba preferată de la BAC, dar știa că a făcut de 10. Ce notă a luat după contestație absolventa din Ploiești

O absolventă a Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești a obținut media 10 la Bacalaureat, după ce în prima fază luase 9,70 la Logică. Sigură ca a făcut o lucrare perfectă, tânăra a depus contestație și a avut câștig de cauză.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.