Anchetă la DSP Ialomița. Două directoare s-au bruscat în birou. De la ce a pornit totul

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă la Direcția de Sănătate Publică Ialomița unde directoarea generală și cea economică s-ar fi bruscat în birouri. Pentru a fi despărțite, a fost nevoie de intervenția poliției, chemată la fața locului printr-un apel la 112.

Pe lângă declarațiile date la poliție, cele două directoare sunt cercetate și de Ministerul Sănătății. Motivul îmbrâncelilor ar fi fost semnarea unor documente sensibile.

Scandalul a avut loc în biroul directoarei executive a DSP Slobozia

Scandalul a avut loc acum două zile în biroul directoarei executive a DSP Slobozia. Potrivit polițiștilor, directoarea economică ar fi încercat să îi smulgă un dosar din mână șefei sale și atunci a apucat-o de sacou și a împins-o. La această scenă a asistat și secretara directoarei executive care a și dat declarație la poliție.

Marinela Radu, director executiv DSP Ialomița:Eu am fost agresată de directorul economic al instituției la mine în birou îm timp ce încerca să sustragă niște documente din dosarul pe care îl aveam în mână. Recunosc că există o stare de tensiune între mine și directorul economic, după ce eu am constatat o măsură neîntreprinsă, dispusă în urma unui control al Curții de Conturi prin care se stabilise că dânsa a încasat necuvenit anumite sume de bani, reprezentând control finaciar preventiv”.

Veronica Nica, angajat DSP Ialomița: De câteva zile se discuta faptul că domnișoara director economic nu vrea să semneze ștatele pentru salariile angajaților. Este un lucru destul de grav pentru că, în primul rând, e o instituție publică, sunt două doamne respectabile și nu ar fi trebuit să se recurgă la astfel de fapte”.

Citește și
coronavirus romania, bilant coronavirus, covid, decese covid,
DSP cere spitalelor să reactiveze planurile COVID-19, odată cu creșterea „alarmantă” a cazurilor. Revine bilanțul zilnic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cele două femei au fost audiate de polițiști

Victima a sunat a sunat la 112, iar un echipaj de poliție a venit la sediul DSP. Cele două femei au fost audiate de polițiști care au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă. Directoarea executivă a mers la spital, dar nu are răni vizibile.

Ludmila Dascălu, IPJ Ialomița:Poliția municipiului Slobozia a fost sesizată prin apel 112 de o femeie în vârstă de 51 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o instituție publică din Slobozia, ar fi fost agresată de o colegă de serviciu. În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul biroului de ordine publică al municipiului Slobozia, care efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul savârșirii infracțiunii de purtare abuzivă”.

Contactată telefonic, directoarea economică susține că la mijloc a fost o neînțelegere și nu vrea să comenteze incidentul. DSP Ialomița nu poate face o anchetă internă pentru că cele implicate au funcții de conducere, iar cercetarea administrativă va fi demarată de către Ministerul Sănătații.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Două femei director de la DSP Ialomița s-au bătut în birou. De la ce a pornit totul
Două femei director de la DSP Ialomița s-au bătut în birou. De la ce a pornit totul

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică din Ialomița și directorul economic s-au bătut, miercuri, chiar în instituție, iar la fața locului a intervenit poliția.

DSP cere spitalelor să reactiveze planurile COVID-19, odată cu creșterea „alarmantă” a cazurilor. Revine bilanțul zilnic
DSP cere spitalelor să reactiveze planurile COVID-19, odată cu creșterea „alarmantă” a cazurilor. Revine bilanțul zilnic

Ministerul Sănătăţii a anunţat că, începând de marţi, se revine la raportarea zilnică privind cazurile de COVID-19.  

Rafila, despre pastilele cu iodură de potasiu: Cea mai bună soluţie e să fie distribuite deja
Rafila, despre pastilele cu iodură de potasiu: Cea mai bună soluţie e să fie distribuite deja

Alexandru Rafila afirmă că se intenţionează distribuirea de pastile cu iodură de potasiu populaţiei, pentru ca aceasta să le aibă la îndemână dacă va fi nevoie, conform News.ro.

Producția pastilelor de iod se apropie de final. Ministrul Sănătății va începe distribuția lor către DSP-uri
Producția pastilelor de iod se apropie de final. Ministrul Sănătății va începe distribuția lor către DSP-uri

Producția celor 30 de milioane de pastile de iod se apropie de final, iar Ministrul Sănătății spune că în zilele următoare va începe distribuția lor către Direcțiile de Sănătate Publică.

Programul redus al centrelor de vaccinare din Galați i-a infuriat pe oameni
Programul redus al centrelor de vaccinare din Galați i-a infuriat pe oameni

Autoritățile sanitare din Galați au redus programul centrelor de vaccinare, din cauza solicitărilor tot mai puține, dar au ajuns să îi zăpăcească și pe pacienți, și personalul DSP.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.