Carabinieri băgați în spital de doi frați români. S-au bătut până la secție

carabinieri
Getty

Doi frați români au provocat un scandal monstru, în Italia, polițiștii având nevoie de întăriri pentru a-i putea aresta pe scandalagii.

 

Cei doi frați și-au început ziua de duminică agresând și amenințând angajații unui bar din Lecco, care au făcut apel la polițiști. Trei carabinieri s-au deplasat la locul incidentului, însă românii au refuzat se se legitimeze.

Polițiștii au reușit să-l bage pe unul dintre frați, de 27 de ani, într-o mașină, însă al doilea frate, de 33 de ani, i-a lovit pe carabinieri în încercarea de a scăpa.

Văzând ce face fratele său, celălalt român a încercat să iasă din mașină, lovind cu putere ușa automobilulului. A fost nevoie de intervenția altor două patrule de poliție, pentru a-i aresta pe cei doi.

Citește și
ancheta carabinieri
Dansatoare româncă, bătută în propria casă în Italia. Ce a postat tânăra pe Facebook
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă, nici așa lucrurile nu s-au calmat.

Potrivit ilgiornale.it,  ajunși la secție, fratele de 27 de ani i-a tras doi pumni direct în față unuia dintre polițiști, rănindu-l, după care a lovit alți doi agenți.

În final, trei carabinieri au avut nevoie de îngrijiri medicale. Polițistul lovit în plină față va avea nevoie de 7 zile de spitalizare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un interlop român şi-a torturat colegul de celulă din Italia. Ce l-a pus să facă cu o bilă
Un interlop român şi-a torturat colegul de celulă din Italia. Ce l-a pus să facă cu o bilă

Caz şocant într-un penitenciar din Italia, unde un român de 32 de ani şi-a supus la chinuri groaznice colegul de celulă.

Dansatoare româncă, bătută în propria casă în Italia. Ce a postat tânăra pe Facebook
Dansatoare româncă, bătută în propria casă în Italia. Ce a postat tânăra pe Facebook

Poliţia italiană a deschis o anchetă în cazul unei tinere românce de 33 de ani care a fost bătută de mai mulți indivizi în apartamentul ei din Cremona.

Condamnare record pentru doi români din Italia care au furat o cartelă de 10 euro
Condamnare record pentru doi români din Italia care au furat o cartelă de 10 euro

Un român de 25 de ani a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, în timp ce partenera lui, de 27 de ani, a primit opt luni, pentru furtul unei cartele telefonice în valoare de 10 euro.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.