Monument de prostie. Reacția responsabililor la desenele făcute pe o culă unică în lume

×
Codul embed a fost copiat

Pentru 2019, statul român şi-a ales lupul dacic drept simbol al preşedinţiei Uniunii Europene.

Între timp, în Munţii Orăștiei, zidurile cetăţilor dacice din patrimoniul Unesco crapă şi cad. Duminică, la ''Romania, te iubesc!'', discutăm despre monumentele reprezentative pentru istoria şi cultura României. De pildă, cum cetăţile romane sunt distruse de corupţie şi incompetenţă, iar bisericile în care a luat naştere creştinismul modern se dezintegrează.

Paul Angelescu, corespondent Știrile ProTV: ”Mă aflu într-un monument pe care statul român îl consideră atât de important, chiar unic în lume, încât a trimis deja documente la UNESCO pentru a fi inclus în patrimoniul mondial.

Așa arată o clădire înscrisă de România în ceea ce se cheamă lista tentativă UNESCO. Adică în lista de aşteptare pentru includerea în patrimoniul mondial. Responsabilii se uită și se miră.

Citește și
Anamaria Effler
România, te iubesc: Emisiunea integrală din 23 decembrie 2018
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gheorghe Nichifor, vicepreşedinte Consiliul Judeţean: Ei, Doamne, extraordinar!

Vintilă Mihăilescu, antropolog cultural: ”Trecutul, pentru orice stat naţional, este o resursă. Vorbesc foarte pragmatic: "La trecutu-ţi mare, mare-i viitorul". Cum argumentez eu că am dreptul să fiu națiune, să fiu un popor altul decât bulgarii, găgăuzii? Pentru că am avut un trecut nobil valoros, reprezentativ şi în ochii mei, dar şi pe scena internaţională. ”Da, domne, ăştia au făcut ceva în viaţă, sunt un popor!”.

Locul unde s-a născut ortodoxismul se prăbușește

Tot duminică vizităm bisericile de cretă de la Murfatlar, locul unde s-a născut ortodoxismul aşa cum îl ştim şi îl practicam noi astăzi.

Petre Guran: ”E prima dovadă a creştinismului medieval. Este cel din care decurge creștinismul modern. Este matricea spirituală în care s-a format poporul român.

Statul român vrea să includă ansamblul în patrimoniul mondial UNESCO. Locul nu poate fi vizitat de turişti.

Un sarcofag de beton cu acoperişul distrus ar trebui să le protejeze. Tot situl este atacat de infiltraţii. O echipă de cercetători a analizat situl şi a identificat toate problemele. Concluzia?

Paul Angelescu: ”Cât de mare e pericolul de la situl de la Basarabi, dacă nu se intervine?
Rodica Ion, cercetător ICECHIM: ”Se va distruge, clar. Se va prăbuşi probabil.

Duminică, la ”România, te iubesc!” mergem şi în Munţii Orăştie, unde blocurile de piatră din cetăţile dacice au început să cadă şi să crape. Guvernul a promis în programul de guvernare măsuri complexe pentru salvarea lor. Duminică, la ora 18, vedeţi şi reacţia ministrului Culturii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
BUCUREŞTI. COLAPS IMINENT. La un pas de-a nu mai avea apă caldă şi căldură
BUCUREŞTI. COLAPS IMINENT. La un pas de-a nu mai avea apă caldă şi căldură

BUCUREŞTI. COLAPS IMINENT. La un pas de-a nu mai avea apă caldă şi căldură

România, te iubesc: Emisiunea integrală din 23 decembrie 2018
România, te iubesc: Emisiunea integrală din 23 decembrie 2018

Louisiana se află la granița de sud a Statelor Unite și zonele urbane de aici se desfășoară pe suprafețe întinse, printre zone mlăștinoase. Orașele mai importante ale statului sunt New Orleans și Baton Rouge.

România, te iubesc. Un munte de prostie. Emisiunea integrală, 16 septembrie 2018
România, te iubesc. Un munte de prostie. Emisiunea integrală, 16 septembrie 2018

Derulăm o poveste despre natură munți, văi și păduri, o comoară de care am putea să profităm cu vârf și îndesat și pe care să o și respectăm, în același timp.

Școala: Absență nemotivată
Școala: Absență nemotivată

În urmă cu doi ani, în Finlanda s-a schimbat curricula, adică acel concept pentru întreg traseul educaţional al elevilor, iar copiii au căpătat mai mult responsabilităţi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.