Procurorul Horodniceanu scapă definitiv de acţiunea disciplinară după scandalul cu polițiștii în trafic

Daniel Horodniceanu
Agerpres

Fostul vicepreşedinte CSM Daniel Horodniceanu nu va fi sancţionat în cazul dialogului avut în urmă cu aproape un an cu doi poliţişti care l-au oprit în trafic.

ÎCCJ a decis luni, în unanimitate, să respingă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de Daniel Constantin Horodniceanu. De asemenea, tot în unanimitate, Înalta Curte a hotărât să respingă, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 5/P/2023.

Totodată a fost respins ca nefondat şi recursul lui Daniel Constantin Horodniceanu împotriva încheierii din 11 octombrie, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în acelaşi dosar.

Hotărârea este definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai hotărât cu majoritate, să admită recursul declarat de Daniel Constantin Horodniceanu împotriva considerentelor Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Citește și
daniel horodniceanu
Polițiștii care l-au oprit pe Daniel Horodniceanu în trafic sunt anchetați. Le-ar fi fost ridicate telefoanele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

“Înlătură din cuprinsul Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, considerentele privind respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului Horodniceanu Daniel Constantin, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi le înlocuieşte cu propriile considerente. Menţine soluţia din dispozitivul hotărârii atacate. Respinge cererea recurentului-pârât Horodniceanu Daniel Constantin privind plata cheltuielilor de judecată. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.

Totodată, s-a înregistrat o opinie separată a judecătorilor Cristinel Grosu şi Mădălina- Elena Vladu – Crevon, în sensul respingerii ca nefondat al recursului declarat de Daniel Constantin Horodniceanu

împotriva considerentelor Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

În 8 noiembrie 2023, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins acţiunea disciplinară iniţiată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte CSM în urma dialogului purtat de acesta cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic. Inspecţia Judiciară a formulat recurs împotriva acestei decizii.

În luna mai 2023, au apărut în spaţiul public imagini în care, oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, iar la acel moment vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),, i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi.

Horodniceanu a susţinut, referindu-se la reacţia sa, că s-a aflat într-o ”situaţie provocată” şi că regretă că nu a rezistat provocării, el precizând că a reacţionat într-un mod care nu îl caracterizează.

În 27 iunie, Inspecţia Judiciară a stabilit că, în cazul vicepreşedintelui CSM Daniel Hordniceanu, acuzat că a avut un comportament inadecvat când a fost oprit in trafic de poliţişti, este vorba despre încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii şi folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil, decizia finală revenind Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Procurorul Daniel Horodniceanu nu a făcut nicio abatere disciplinară. Este concluzia Consiliului Superior al Magistraturii
Procurorul Daniel Horodniceanu nu a făcut nicio abatere disciplinară. Este concluzia Consiliului Superior al Magistraturii

Fostul șef al DIICOT, procurorul Daniel Horodniceanu, nu a făcut nicio abatere disciplinară în luna mai, când a fost oprit de un echipaj de poliție rurală, în județul Iași.  

Polițiștii care l-au oprit pe Daniel Horodniceanu în trafic sunt anchetați. Le-ar fi fost ridicate telefoanele
Polițiștii care l-au oprit pe Daniel Horodniceanu în trafic sunt anchetați. Le-ar fi fost ridicate telefoanele

Cei doi polițiști care l-au oprit în trafic pe procurorul Daniel Horodniceanu - vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii și fost șef al DIICOT - au fost audiați ieri ca martori, într-un dosar penal.

Daniel Horodniceanu, trimis în judecată disciplinară după scandalul cu polițiștii în trafic. Ce spune avocatul său
Daniel Horodniceanu, trimis în judecată disciplinară după scandalul cu polițiștii în trafic. Ce spune avocatul său

Se complică lucrurile pentru vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Horodniceanu, după incidentul de luna trecută, când a fost filmat pe ascuns într-o discuție aprinsă cu doi agenți de poliție rurală.

Fostul șef DIICOT, cercetat disciplinar după incidentul cu polițiștii din Iași. În ce ipostază a apărut Daniel Horodniceanu
Fostul șef DIICOT, cercetat disciplinar după incidentul cu polițiștii din Iași. În ce ipostază a apărut Daniel Horodniceanu

Procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară în legătură cu dialogul pe care acesta l-a purtat cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic.

IPJ Iaşi anunță că imaginile cu Daniel Horodniceanu nu au fost realizate cu body-cam-ul aparţinând unităţii
IPJ Iaşi anunță că imaginile cu Daniel Horodniceanu nu au fost realizate cu body-cam-ul aparţinând unităţii

IPJIaşi a informat că verificările interne demarate după ce, în spaţiul public, au apărut imagini cu vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, nu au fost realizate cu body-cam-ul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.