Zeci de copii au participat la un concurs de pescuit. Ce impresii și-au făcut

×
Codul embed a fost copiat

Cu câteva zile înainte de începerea școlii, copiii profită de încă o porție de distracție. Aproape 30 de elevi au participat la un concurs de pescuit organizat în Bistriţa-Năsăud. Iar vremea a fost perfectă pentru acest sport.

Copiii, însoţiţi de către părinţi s-au trezit cu noaptea-n cap şi şi-au instalat sculele de pescuit, oferite de organizator, pe malul lacului. Regula e una simplă, cel care prinde cei mai mulţi peşti, cu greutatea cea mai mare, câştigă concursul.

Unii dintre copii au pus mâna pe băţul de pescuit pentru prima dată. Chiar şi aşa s-au descurcat, cu puţin ajutor de la părinţi, care i-au îndrumat cum să pună momeala.

Rareş a lăsat pentru câteva ore fotbalul şi a venit la pescuit pentru prima dată. Spune că e mai relaxant să stea pe malul lacului decât să joace o partidă de fotbal.

Raluca recunoaşte că dacă nu mergea cu familia la pescuit rămânea acasă, unde stătea toată ziua cu ochii în telefon.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Organizatorii şi-au dorit să îi scoată pe copii în natură şi în acelaşi timp să înveţe să se descurce cu undiţa.

La final copiii au fost răsplătiţi cu beţe de pescuit, cupe, diplome şi medalii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.