Se pun cablurile de oţel la podul ce va lega Brăila de Tulcea. Când va fi gata "Golden Gate-ul românesc"

×
Codul embed a fost copiat

A început una dintre cele mai importante etape din construcția podului care leagă Brăila de Tulcea.

Constructorii străini întind cablurile de otel, pe care vor fixa strada ce va traversa Dunărea. Un adevărat ''Golden Gate'' românesc, ale cărui costuri sunt estimate la o jumătate de miliard de euro. Acesta va fi al treilea pod suspendat din Europa ca lungime și deschidere centrală.

În fiecare tură peste 450 de muncitori italieni, japonezi, turci și români lucrează pe cele două maluri. Până acum au ridicat în Brăila și Tulcea pilonii care au 192 de metri și sunt cele mai înalte construcții din România, iar de luni japonezii întind cele mai rezistente cabluri de oțel din lume, lungi de doi km, groase de 60 de cm, pe care producătorii le garantează 120 de ani.

Masaaki Nakayama, manager de proiect IHI: "Aceste cabluri sunt conectate de partea de sus a turnurilor și ajung până la blocurile de ancoraj. De acolo vom construi o platformă pe care se vor putea deplasa muncitorii. O numim catwalk. Apoi, prin aceeași procedură vom trece cablurile peste Dunăre."

Peste 81.000 de kilometri de fir de oțel, care ar putea să înconjoare Pământul de două ori, vor fi împletite în două cabluri care, în total, cântăresc peste 6.700 de tone și care vor traversa Dunărea. Ele, practic, vor susține tablierul metalic, calea de rulare.

Citește și
accident
Două persoane au murit în Neamț după ce o parte dintr-un pod feroviar a căzut peste un microbuz de pasageri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cât cablurile vor fi trecute peste Dunăre, navigația va fi oprită.

Viorel Eșanu, responsabil monitorizare lucrări: "O operațiune de amploare se va efectua între cele două turnuri. Deoarece ne aflăm deasupra Dunării, va trebui să utilizăm sistemul de tracțiune cu barja, vom avea niște trolii deja instalate pe o barjă de mare capacitate. Se va face în etape. Se va emite automat și un aviz către navigatorii care tranzitează zona aceasta."

Podul ar urma să lege Dobrogea de restul țării, însă așa cum a recunoscut și ministrul Transporturilor, în 2023, când podul va fi gata, este puțin probabil să fie terminate și drumurile de legătură. .

Deși construcția podului se desfășoară în ritm alert, drumurile de legătură sunt acum în acest stadiu. Autorizația a fost dată încă din luna martie, dar nici până acum Compania de Drumuri nu a eliberat ordinul de începere a lucrărilor.

"În prezent s-a intrat în șantier și se desfășoară lucrările pregătitoare. Pentru restul drumurilor se va analiza documentația pentru avizare. Previzionăm că până în 15 iunie întregul șantier de la Brăila va fi în execuție", a precizat CNAIR.

În același timp, autoritățile bulgare au anunțat că au început proiectarea pentru un al doilea pod peste Dunăre, între Giurgiu și Ruse. Un memorandum ar urma să fie semnat cu partea română, astfel încât să fie accesate fonduri europene pentru noua construcție.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Amendă uriaşă pentru primarul care a făcut un dig de moloz într-o arie protejată, unde era şi un pod dacic
Amendă uriaşă pentru primarul care a făcut un dig de moloz într-o arie protejată, unde era şi un pod dacic

O primărie din județul Botoșani suportă consecințele unui act nesăbuit. A construit un dig din moloz într-o arie protejată, Turbăria de la Dersca, un ecosistem de mlaștini și pajiști unde trăiesc anumite specii de plante ocrotite de lege.

Două persoane au murit în Neamț după ce o parte dintr-un pod feroviar a căzut peste un microbuz de pasageri
Două persoane au murit în Neamț după ce o parte dintr-un pod feroviar a căzut peste un microbuz de pasageri

Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite într-un accident rutier cumplit, petrecut marți dimineaţa în judeţul Neamţ.

Operațiune de amploare în Olanda. Un pod uriaș este transportat pe râul din Rotterdam
Operațiune de amploare în Olanda. Un pod uriaș este transportat pe râul din Rotterdam

Un pod uriaș plutește, zilele acestea, pe râul care străbate orașul olandez Rotterdam.

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost transformat în podium de modă
Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost transformat în podium de modă

Cel mai lung pod suspendat din lume destinat pietonilor a fost transformat în podium pentru zeci de manechine.

A ieșit pe picioarele ei dintr-un BMW în flăcări, după ce a intrat cu 150 km/h într-un cap de pod și s-a rostogolit pe câmp
A ieșit pe picioarele ei dintr-un BMW în flăcări, după ce a intrat cu 150 km/h într-un cap de pod și s-a rostogolit pe câmp

O șoferiță din Suceava a ieșit pe picioarele ei dintr-un BMW în flăcări, după ce a intrat cu 150 km/h într-un cap de pod și s-a rostogolit apoi pe câmp. Femeia s-a ales doar cu niște vânătăi și o stare de șoc.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.