O tânără a murit în timp ce făcea acrobații la trapez. Impactul în urma căzăturii i-a fost fatal

trapez
Getty

O artistă la trapez ,care lucra pentru un circ, a murit, după ce a căzut și și-a fracturat craniul, în timp ce exersa în Spania.

Femeia de 29 de ani a murit, din cauza loviturilor ca urmare a impactului puternic, cauzat de căzătură, transmite Mirror.

Deși a fost transportată de urgență la spital, la scurt timp s-a constatat decesul.

„Un înger ne-a părăsit. Știm că va continua să-și arate frumusețea, talentul și zâmbetul fantastic pe care ni-l dăruia mereu, din Rai. Mereu ne va fi dor de felul în care ea făcea imposibilul posibil. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia ei. Mereu va rămâne în inimile noastre”, a precizat un reprezentant al circului.

În urma morții sale, autoritățile au demarat o anchetă.

Citește și
Ekaterina Karaglanova - 5
Tânără vedetă pe Instagram, descoperită moartă într-o valiză din apartamentul ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vedetă K-pop descoperită moartă în locuința ei. Prietena ei a pierit în urmă cu o lună
Vedetă K-pop descoperită moartă în locuința ei. Prietena ei a pierit în urmă cu o lună

O fostă componentă a unei renumite trupe de K-pop a fost descoperită decedată, duminică, la vârsta de 28 de ani, a anunţat agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap, care citează surse din poliţia naţională.

Tânără vedetă pe Instagram, descoperită moartă într-o valiză din apartamentul ei
Tânără vedetă pe Instagram, descoperită moartă într-o valiză din apartamentul ei

Caz șocant în Rusia unde o tânără de 24 de ani, cunoscută ca influencer pe Instagram, a fost găsită moartă, într-o valiză, în apartamentul în care locuia în Moscova, relatează BBC.

Vedetă Playboy găsită moartă, după ce 3 bărbați au părăsit în grabă locuința sa
Vedetă Playboy găsită moartă, după ce 3 bărbați au părăsit în grabă locuința sa

O fostă concurentă la emisiunea Big Brother a fost găsită fără viață din cauza unei supradoze de droguri. Femei declarase că deține informații despre o rețea VIP de pedofili.

O vedetă de la Bollywood, actrița Sridevi Kapoor, a murit la vârsta de 54 de ani
O vedetă de la Bollywood, actrița Sridevi Kapoor, a murit la vârsta de 54 de ani

Vedeta de la Bollywood Sridevi Kapoor a murit la vârsta de 54 de ani în urma unui infarct.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.