Descoperirea istorică făcută de un fermier după ce a lovit o piatră în timp ce ara. Ce a scos din pământ. FOTO

Descoperire
Facebook / Chocholná-Velčice

Un fermier din Slovacia a făcut o descoperire neașteptată după ce a lovit ceea ce părea o piatră, în timp ce își ara câmpurile. Nu a fost prima dată când a dat peste „piatră”, dar a decis că va fi ultima.

Bărbatul a început să sape și a observat că în pământ era, de fapt, o jumătate de sferă, făcută din beton. Imagini publicate de autoritățile din Chocholná-Velčice cu lucrările de excavare arată ceva ce pare a fi un crater.

Autoritățile slovace au transmis că structura descoperită de fermier este jumătatea inferioară a unui cuib de mitraliere, folosit de militarii Germaniei Nazise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceste cuiburi de mitralieră erau cunoscute și sub numele de kugelstand și kugelbunker.

Aceste structuri defensive erau realizate din beton armat și aveau o formă sferică cu o gaură în partea superioară. Ele erau folosite ca adăposturi și puncte de tragere pentru mitraliere.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 1945, aproape de ultimele luni ale războiului, satul Chocholná-Velčice s-a aflat de-a lungul liniei frontului timp de aproximativ două săptămâni, se arată în postarea autorităților locale.

Armata germană nazistă a apărat satul de armatele sovieto-române care înaintau înainte de a se retrage în cele din urmă. În acest timp, militarii germani și-au fortificat poziția cu cuiburi de mitraliere.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.