Cel mai mare tobogan din Spania, închis la o zi după inaugurare, după rănirea unor oameni

tobogan Spania
youtube.com

Un tobogan care face legătura între două străzi dintr-un oraş spaniol a fost închis la doar o zi după inaugurare, din cauza unor plângerilor privind siguranţa publicului.

Potrivit The Guardian, toboganul are o lungime de 38 de metri și a fost construit în Estepona - o regiune din Costa del Sol - pentru ca locuitorii să nu mai fie nevoiți să piardă timp traversând două străzi, aflate la o diferență de nivel.

Jgheabul din oţel inoxidabil, considerat a fi cel mai lung din Spania, are un grad de înclinare care variază între 32 şi 34 de grade.

Toboganul a fost inaugurat vineri, însă la scurt timp accesul publicului a fost interzis, după ce mai multe persoane au postat pe conturile sociale filmări care arată pericolul „mijlocului de transport“.

În imagini se poate vedea cum o persoană coboară cu o viteză foarte mare, iar la final este proiectată pe sol. 

Citește și
vulturi bulgaria
Doi vulturi dintr-o specie rară din Spania, găsiţi în România. Cum ar fi ajuns la noi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Momentul în care o jurnalistă a fost lovită cu mingea în timpul unei intervenții live
Momentul în care o jurnalistă a fost lovită cu mingea în timpul unei intervenții live

O jurnalistă a fost lovită cu mingea în cap în timp ce transmitea live un comentariu despre partida Valencia – Arsenal din semifinalele Europa League, care urma să se joace pe stadionul Mestalla din Spania.

Doi vulturi dintr-o specie rară din Spania, găsiţi în România. Cum ar fi ajuns la noi
Doi vulturi dintr-o specie rară din Spania, găsiţi în România. Cum ar fi ajuns la noi

"Excursia" vulturilor negri care s-au rătăcit pe pământ românesc a luat sfârşit. Juan şi Kutelka, cele două păsări au fost transportate acasă în Bulgaria.

”Aragorn” din ”Stăpânul inelelor”, folosit într-un mesaj politic în Spania. Reacția actorului
”Aragorn” din ”Stăpânul inelelor”, folosit într-un mesaj politic în Spania. Reacția actorului

Actorul Viggo Mortensen a criticat virulent partidul spaniol de extrema dreaptă Vox, care s-a folosit de imaginea sa într-un mesaj cu caracter politic, publicat pe Twitter.

Un român a furat un taxi în Spania. În urma incidentului, șoferul a fost concediat
Un român a furat un taxi în Spania. În urma incidentului, șoferul a fost concediat

Un bărbat de cetățenie română a furat un taxi, în timp ce șoferul a oprit într-o benzinărie pentru a-și alimenta mașina. Incidentul a avut loc pe o plajă din Malaga, în Spania.

Festival periculos în sud-estul Spaniei. Ce înseamnă
Festival periculos în sud-estul Spaniei. Ce înseamnă "Alergarea vinului"

Într-un orăşel din sud-estul Spaniei a avut loc unul dintre cele mai colorate şi periculoase, în acelaşi timp, festivaluri din peninsula iberică.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.